Condamnați la închisoare depuși în penitenciar de polițiști

Date:

La data de 14 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depus în penitenciar trei bărbați condamnați la închisoare.

Polițiștii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele unui bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Dragoș-Vodă, județul Călărași, condamnat de instanță la 3 ani, 9 luni și 20 de zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în declarații.

În urma exploatării unei informații operative, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, persoana căutată a fost depistată pe raza comunei Vlad-Țepeș, județul Călărași.

Tot pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în declarații a fost condamnat de instanță la 4 ani de închisoare, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Călărași.

De asemenea,  polițiștii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanță, pe numele unui bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Călărași, condamnat la 1 an, 2 luni și 10 zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare

Popular

More like this
Related

PUZ – „CENTRU LOGISTIC DEPOZITARE STICLĂ REALIZAT ÎN TREI ETAPE”

Având în vedere prevederile Legii 52/2003 privind transparența decizională...

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a Acordului de Mediu

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a Acordului...

PUZ- S.C. SKELA INDUSTRIES S.R.L. si Profil Trade

Având în vedere prevederile Legii 52/2003 privind transparența decizională...