Peste 1500 de spectatori au urmarit debutul Concordiei Chiajna in noul sezon, pe propriul teren. Antrenorul Laurentiu Dinita si-a dirijat din tribuna jucatorii, urmand sa revina pe banca in momentul in care va primi incuviintarea de la Scoala Federala de Antrenori.
Gazdele au inceput in forta si s-au napustit spre poarta lui Mindileac, dornice sa demonstreze ca merita statutul de favorite la promovare, insa prima mare ocazie de gol a apartinut, pe contraatac, galatenilor. La scurt timp, Concordia a inscris primul gol al partidei, printr-o centrare de la 14 metri.
Ritmul jocului a scazut simtitor dupa gol. Cand nimic nu mai parea sa se intample, cu un minut inainte de pauza, galatenii marcheaza in urma unei lovituri de colt. Mingea a traversat terenul pana in cealalta banda, iar recentrarea de pe partea dreapta a fost reluata cu capul de Carjan, de la bara a doua, pentru 1-1. Un merit important la reusita galatenilor a avut insa si apararea ezitanta a Concordiei, care nu a intervenit la cele doua centrari succesive.
De la cabine, combatantele au revenit cu obiective clare: Concordia sa forteze victoria, iar Dunarea sa conserve rezultatul. Dupa mai putin de un sfert de ora, gazdele si-au atins scopul si au revenit in avantaj. Dupa o lovitura de colt, nou-intratul Diouf a deviat mingea pina la Trica si capitanul Concordiei a trimis puternic sub transversala.
Trica isi putea trece in cont dubla la capatul unui contraatac fulgerator, dar sutul sau a fost blocat in ultimul moment de Cristescu. Pe final, oaspetii au fortat din nou egalarea, dar Samoila, care in prima ora de joc a avut interventii nesigure, si-a revenit si a inchis bine poarta.