Două concerte ale trupei FiRMA, programate pe 1 și 7 martie la Hardward Pub și Green Hours, au fost anulate după ce formația și-a declarat public susținerea pentru Călin Georgescu, personaj controversat audiat recent de Parchetul ICCJ.
Reprezentanții Hardward Pub au explicat decizia prin dorința de a menține clubul „un spațiu al muzicii” și de a evita orice asociere cu scena politică. „Le mulţumim tuturor celor care ne sunt alături şi sperăm să ne revedem curând la concertele următoare.”
Reacțiile online nu au întârziat să apară, generând un val de comentarii, de la felicitări pentru anularea concertului până la acuzații de cenzură. Cei care susțin măsura consideră că nu este vorba de libertate de exprimare, ci de refuzul legitim al cluburilor de a găzdui artiști cu viziuni considerate extremiste.
„Felicitări! Orice asociere cu neo-naziști, legionari și comuniști trebuie sancționată!” „Nu e cenzură. Doar că nimeni nu vrea să-i primească în casă.” „Zero toleranță pentru astfel de derapaje! Așa funcționează o democrație.”
Pe de altă parte, unii internauți au criticat decizia cluburilor, considerând-o o formă de excludere ideologică și o îngrădire a libertății de exprimare. „Asta numiți voi democrație?” „Să vezi ce vă anulează Georgescu din mai încolo…”
Rămâne de văzut dacă FiRMA își va găsi alte spații pentru a-și susține concertele sau dacă și alte cluburi vor urma exemplul celor care au decis să le închidă ușa.