Un cioban din Galaţi a fost găsit mort la Jupâneşti-judeţul Gorj

Un cioban din Galaţi a fost găsit mort la Jupâneşti-judeţul Gorj

Iubita era inconştientă lângă el

Un bărbat de 50 de ani, din judeţul Galaţi, a fost găsit mort în această dimineaţă, în punctul „Boia”, din comuna Jupâneşti. Lângă el a fost găsită şi concubina sa, aflată în stare de inconştienţă.

Poliţiştii încearcă să afle acum în ce condiţii s-a produs această tragedie.

„La 10.35, Poliţiştii Postului de Poliţie Jupâneşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe raza localităţii, în punctul “Boia”, a fost găsită decedată o persoană de 50 de ani, din comuna Frumuşiţa, judeţul Galaţi. Este vorba despre un cioban. Concubina acestuia, în vârstă de 61 de ani, din Târgu-Cărbuneşti, a fost găsită în acelaşi loc, în stare de inconştienţă“, a precizat Bogdan Scafeş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei. Femeia a fost transportată la spitalul din Târgu-Cărbuneşti. Cercetările vor fi continuate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.