A bătut-o până a pierdut copilul!

Efectivele grupei de intervenţie din cadrul Detaşamentului Mobil Slobozia au fost sesizate recent, prin sistemul unic 112, despre faptul că pe str. Crişan, în faţa imobilului cu nr. 28, o femeie este agresată fizic de un bărbat. Deplasându-se la locul indicat, jandarmii au identificat-o pe P. Nicoleta, care a declarat că a fost bătură de […]

Accident de circulaţie soldat cu doi morţi, la Moviliţa

            Două persoane şi-au pierdut viaţa, duminică, în urma unui accident rutier produs pe DN2, în afara localităţii Moviliţa.             În timp ce un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din Jilava, conducea un autoturism Dacia 1310 Break, din direcţia Buzău spre Bucureşti, în condiţii necunoscute a pătruns pe contrasens şi a intrat în […]

Cum îşi duc traiul consilierii judeţeni?

Pentru că legea i-a obligat să-şi depună declaraţiile de avere, consilierii judeţeni au trecut la treabă. Şi au scris, şi au scris, unora nefiindu-le suficient spaţiul alocat pentru a-şi trece „bruma“ de avere. Bravo lor, am putea spune. Dacă au fost deştepţi şi au reuşit în viaţă. Alţii, mai deştepţi, pe care îi ştim foarte […]

Elena Pacală refuză să părăsească postul de director de la Direcţia de Cultură

Ordonanţa nr. 37, privind numirea şefilor instituţiilor deconcentrate pe criterii politice, produce două „victime“ în judeţul Ialomiţa. Primul este Apostoiu Adrian, directorul coordonator numit la Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa, prin Ordinul nr. 1046, din 26 mai, în locul Mihaelei Dumitrescu. La nici o lună de la numirea sa, acesta demisionează, motivând că nu se […]

1 115 116 117