Cântărețul Aurel Tămaș, dat în judecată de Emil Boc din cauza unei construcții ilegale

Data:

Aurel Tămaș, celebrul cântăreț de muzică populară, a fost dat în judecată de Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, care cere demolarea unei construcții ridicate ilegal în zona Făget, pe strada Nicolae Mărgineanu. Construcția, aflată în stadiul de „roșu”, măsoară 16×14 m și nu a avut autorizație de construire. Procesul a fost înregistrat la Judecătoria Cluj-Napoca pe 21 octombrie 2024.

Emil Boc solicită instanței să-l oblige pe artist să demoleze imobilul într-un termen rezonabil și, în cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, cere ca municipalitatea să poată desființa lucrările, iar costurile să fie suportate de Tămaș. În 2021, artistul a fost amendat cu 5.000 de lei de Poliția Locală pentru încălcarea Legii construcțiilor 50/1991, iar lucrările au fost oprite cu obligația de a demola construcția în termen de 365 de zile. În urma unei verificări efectuate în iunie 2024, autoritățile au constatat că Tămaș nu s-a conformat, iar acum procesul este dus în instanță.

Aurel Tămaș a fost implicat și într-un alt proces celebru în 2011, când a fost parte vătămată într-un dosar penal împotriva Băncii Unicredit Țirac, o premieră în justiția română, fiind pentru prima dată când o bancă a fost pusă sub acuzare pentru vătămarea intereselor unei persoane.

Dana Mateescu
Dana Mateescuhttps://revistatreispe.wordpress.com
Dana Fodor Mateescu este absolventă a Colegiului de Jurnalism, precum şi a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. A lucrat ca reporter de teren la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. A urmat o perioadă bogată de colaborări la cotidienele centrale, ca reporter special – Național, Cronica Română, Adevărul, Dimineața, Gazeta de Sud, Libertatea, 7 Plus, Puterea, dar a scris și pentru revistele Academia Cațavencu, Plai cu Boi, Aspirina săracului, Singurul Atu, Claudia, Povești adevărate, Femeia, Lumea credinței, ș.a.. A debutat cu poezie în anul 2000, în Ziua literară, la cenaclul „Euridice”. A publicat mai multe volume de proză: - „Fetiţele din Cimitirul Roşu” - editura Mateescu; - „Povestiri din Bucureşti” - editura Cartea Românească; - „Tembelă până la moarte” - editura Cartea Românească; - „În pielea goală pe acoperișul fierbinte” - editura ROCART. Volume de poezie: - „Regele cu coroană de hârtie”; - „Poate că melcii au fost odată îngeri”. Cărți pentru copii: - „Inimioară de căţel”- editura Mateescu; - „Aventurile lui Bâz-Bâz cel isteţ” - editura Mateescu.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

George Simion, acuzat de fals în înscrisuri privind semnăturile pentru prezidențiale

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat luni, 17 martie...

Atacul hibrid asupra României: Cum a fost manipulată opinia publică în ultimii opt ani

Rusia a declanșat un atac informațional asupra României încă...

Un călător brazilian și-a pierdut pașaportul într-o mașină condusă de un român. Cere ajutor pentru recuperare

Gabriel, un aventurier din Brazilia care călătorește cu autostopul...