Calarasi – Vasile Blaga: Noi suntem convinşi că vom câştiga aceste alegeri; nu e uşor să conduci acum PDL

Date:

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, s-a arătat, luni seara, la Lehliu Gară, încrezător în şansele sale pentru câştigarea şefiei formaţiunii la Convenţia Naţională.
„A fost o dezbatere plăcută, sper şi utilă şi credem că am reuşit să convingem colegii de la Călăraşi. (…) Noi suntem convinşi că vom câştiga aceste alegeri şi asta ne va obliga şi mai mult faţă de partid pentru că nu e uşor să conduci acum Partidul Democrat Liberal. Uşor a fost acum 5-6 ani când era la 40%, acum suntem undeva spre 17-18% şi va trebui să-l ducem măcar la 34%, cât a fost, dacă avem pretenţia să guvernăm şi după 2012, iar ţinta noastră principală asta este să guvernăm şi după 2012“, a declarat Vasile Blaga, după întâlnirea cu democrat-liberalii din Călăraşi, ocazie cu care şi-a prezentat programul politic „O Românie dreaptă, O Românie europeană“.
Candidatul la şefia PDL, Vasile Blaga, a venit la Lehliu Gară însoţit de o parte din colegii săi care-i sprijină candidatura, şi anume Sorin Frunzăverde, Radu Berceanu, Cristian Boureanu, Alin Popoviciu, Mihaela Ioana Şandru, Mihaela Popa, Constantin Dumitru şi preşedintele PDL Călăraşi, Stelian Fuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Abonare

Popular

More like this
Related

PUZ – „CENTRU LOGISTIC DEPOZITARE STICLĂ REALIZAT ÎN TREI ETAPE”

Având în vedere prevederile Legii 52/2003 privind transparența decizională...

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a Acordului de Mediu

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a Acordului...

PUZ- S.C. SKELA INDUSTRIES S.R.L. si Profil Trade

Având în vedere prevederile Legii 52/2003 privind transparența decizională...