Călăraşi – A venit vremea schimbărilor în PNL

Călăraşi – A venit vremea schimbărilor în PNL

Aşa cum era de aşteptat de ceva vreme, primarul municipiului Călăraşi, Nicolae Dragu, a fost exclus sâmbătă, 30 ianuarie, din PNL. Decizia a fost luată în cadrul Conferinţei Ligii Aleşilor Locali Liberali, desfăşurată la Poiana Braşov.
Primarul municipiului Călăraşi a fost exclus din cauza faptului că la alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului trecut l-a susţinut pe Traian Băsescu. Mai mult, primarul Dragu se aştepta la această decizie, la bază stând faptul că la ultima şedinţă de consiliu local chiar domnia sa a spus răspicat că în luna februarie a.c. îşi va da demisia din partid, urmând ca la nivelul municipiului să se desfăşoare un referendum.
„Nu merge, vă spun. Luna viitoare eu îmi dau demisia şi facem alegeri. Facem referendum. Plecăm cu toţii. Trecem la dizolvare. Nu ne jucăm. Să vedem câţi vom mai fi aici. Doi-trei, poate. Mă refer la partidul stat. Cetăţenii vor referendum, vor altceva“, a declarat primarul Dragu în ultima şedinţă a consiliului local. Ce l-a înfuriat pe Dragu atât de tare a fost momentul în care joi, 28 ianuarie, consilierii locali au votat proiectul de hotărâre iniţiat de consilierii PNL şi reprezentat de consilierul Florea Olaru (PNL), privind încetarea mandatului de drept al fostului liberal, Nedelcu Stan şi înlocuirea lui cu Neculai Paraschiv, următorul supleant pe lista PNL. Nedelcu Stan a fost exclus din partid, în şedinţa Biroului Politic Teritorial, din data de 27 ianuarie, pe motiv că nu a fost suficient de activ în campania electorală pentru alegerile locale din iunie 2008, pentru prezidenţialele din 2009, pentru că este un apropiat al primarului Dragu (n.r. care nu mai este PNL, ci PDL şi de multe ori votează cum i se dictează) şi multe altele. Prin votul secret al consilierilor, acesta a fost votat cu 13 opţiuni pentru, 5 împotrivă şi două voturi nule.
„Cea mai mare valoare a Consiliului local aţi dat-o afară astăzi. Mă închin (ceea ce a şi făcut… – n.r.), şi pe madame Mărgineanu şi pe madame Luca să le ierte Dumnezeu şi pentru toţi cei care aţi votat pentru excluderea domnului Stan. Cea mai mare valoare, un om corect, domnul Stan. Îmi pare rău că nu am chemat aici pensionarii. Vă spun că aţi pierdut un om de valoare care a luptat pentru pensionari şi oamenii nevoiaşi. Aţi dat afară cel mai de valoare consilier local, care a făcut atâtea pentru pensionari. Sunteţi o haită, voi de la PNL şi PSD, şi distrugeţi acest oraş! Daţi-mă şi pe mine afară (din PNL – n.r.), dar vă spun că o să atac în contencios această hotărâre şi o să fac un referendum pentru dizolvarea consiliului local“, a mai declarat Nicolae Dragu.
Într-un final, Neculai Paraschiv, inginer şef al societăţii Ecoaqua S.A., a fost validat, ocupând de acum înainte postul de consilier local lăsat liber de Nedelcu Stan.
Marga Culea

Primarul Nicolae Dragu, mulţumit de decizia de excludere a sa din PNL

Primarul municipiului Călăraşi, Nicolae Dragu, a declarat că excluderea sa din Partidul Naţional Liberal, decisă de Delegaţia Permanentă a partidului, la Poiana Braşov, la sfârşitul acestei săptămâni, i-a creat o stare de linişte sufletească.
„Mă bucur că am rămas independent. (…) Este treaba lor, este dreptul lor, ca partid, să facă ce vor. (…) Mă bucur că am scăpat de ei, pentru că sunt de proastă calitate. Asta de la conducerea centrală a partidului, de la Antonescu, până la conducerea judeţeană a partidului de aici. (…) Sunt numai oameni care aleargă după funcţii înalte fără să aibă valoare”, a declarat duminică, pentru AGERPRES, Nicolae Dragu.
Acesta este nemulţumit de modul în care se face selecţia membrilor de partid, apreciind că PNL va obţine la următoarele alegeri circa 10% faţă de cel realizat la alegerile trecute.
„Au dat afară din partid cele mai mari valori, pe toţi cei care au fost alături de Tăriceanu i-au scos (…) şi au să aducă partidul la 10%’, a precizat primarul.
Dragu a mai spus că momentan va rămâne independent, deoarece nu se poate pronunţa imediat în legătură cu opţiunea sa politică.
„Nu pot să mă pronunţ acum, probabil că mă voi pronunţa în curând. Sunt prieten cu preşedintele Băsescu, însă nu m-am hotărât. S-ar putea să mă hotărăsc în funcţie şi de sprijinul pe care îl va acorda comunităţii vizavi de proiectele noastre”, a adăugat Nicolae Dragu.
Delegaţia Permanentă a PNL a decis excluderea din partid primarului municipiului Călăraşi, Nicolae Dragu, şi a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi Ovidiu Mircea Gheorghe, care şi-au declarat simpatia pentru PD-L.
(Sursa: AGERPRES)

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments