Buzau – Trei din patru apeluri la 112 sunt glume proaste

Data:

Buzoienii au sunat la 112 de peste 100.000 de ori, în primul trimestru al anului, iar trei sferturi din apeluri au fost false. Cele mai multe apeluri au fost destinate serviciului de ambulanţă şi poliţiei.

Ianuarie a fost luna cu cele mai multe telefoane false: 79 la sută, dintr-un total de 34.000 de apeluri primite la 112. Ponderea acestora a scăzut uşor de la o lună la alta. Majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele pre-pay. Şase buzoieni, autori ai apelurilor false, au fost sancţionaţi de la începutul anului.

La nivel naţional, statistica pe trimestrul I din anul 2011 realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 au fost primite şi tratate 4.774.528 apeluri. Dintre acestea 25,90 % au fost reale şi 74,10 % false. Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă – 64,70 %, Poliţie – 23,54 %, Pompieri – SMURD – 10,73% şi Jandarmerie – 0,91%. Din punct de vedere al apelurilor false, judeţele Covasna, Harghita şi Bacău ocupă primele locuri.

“Numărul unic pentru apeluri de urgenţă trebuie folosit atunci cînd este necesară intervenţia agenţiilor specializate de intervenţie, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul”, se arată într-un comunicat al STS.

În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional în toată România. Numărul 112 este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în România şi întreaga Uniune Europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Share articol:

Ultimele articole

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Articole asemanatoare
SEMNAL

Un incendiu a mistuit trei case în Tunari

Ieri seară, un incendiu puternic a distrus trei case...

Tosca de Puccini cu Opera Națională București la festivalul DescOperă din Republica Moldova

Sâmbătă, 22 iunie, spectacolul „Tosca” de Puccini va fi...