Trei tineri si un adolescent din Vernesti sunt suspectati de comiterea mai multor furturi din gospodarii de pe raza aceleiasi comune, cu un prejudiciu total de 6.100 de lei. In urma activitatilor desfasurate pana in prezent de politisti, s-a reusit recuperarea in proportie de 70% a pagubelor.
In noaptea de 11 spre 12 ianuarie, in urma activitatilor desfasurate de politisti din cadrul Politiei Comunale Vernesti a fost prins un tanar in varsta de 18 ani, din Vernesti, la scurt timp dupa ce a sustras o butelie de aragaz din gospodaria unui consatean. Tanarul a fost condus la sediul Politiei, iar in urma cercetarilor efectuate impreuna cu ofiteri din cadrul Biroului de Politie Rurala Buzau, a rezultat ca este suspectat de comiterea, in perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, pe timp de noapte, a altor cinci furturi din locuinte situate pe raza comunei Vernesti, impreuna cu fratele sau in varsta de 21 de ani si cu trei consateni de 32, 29 si 16 ani, participatia celorlalti patru suspecti diferind de la caz la caz. Cele 5 fapte figurau in evidente cu autori necunoscuti. De asemenea, politistii au mai stabilit ca suspectii au mai comis alte 4 furturi din imobile sau dependintele unor imobile nelocuite de pe raza comunei Vernesti, fapte ce nu fusesera reclamate insa de catre proprietari.
In urma activitatilor desfasurate pana in prezent de politisti, s-a reusit recuperarea in proportie de 70% a prejudiciului a carui valoare totala a fost estimata la suma de 6.100 de lei. Politistii au inceput urmarirea penala impotriva celor 5 si i-au retinut, cercetarile fiind continuate in vederea documentarii intregii lor activitati infractionale.