Politistii din cadrul Postului de politie Scortoasa care actionau pe DJ 102 F, in satul Policiori, au oprit pentru control o autoutilitara incarcata cu cereale, la volanul careia se afla un barbat in varsta de 44 de ani, din judetul Vrancea.
In timpul verificarii documentelor, politistii i-au solicitat soferului actele personale si cele care trebuie sa insoteasca un astfel de transport. Vranceanul a prezentat, pentru cele 1.266 de kilograme de porumb boabe transportate, un aviz de insotire neinregistrat, iar in urma verificarilor efectuate de catre ofiterii Serviciului de Investigare a Fraudelor s-a stabilit ca firma a carei stampila fusese aplicata pe documentul respectiv figureaza ca radiata de la inceputul lunii mai 2010.
Impotriva soferului s-a luat masura sanctionarii contraventionale conform legii privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, iar intreaga cantitate de cereale a fost confiscata.