Direcţia judeţeană de Sănătate Publică Buzău a primit miercuri 5.500 de doze de vaccin antigripal, în urma repartizării făcute de Ministerul Sănătăţii, dintr-un necesar de 30.000 de doze destinate grupelor de risc.
‘În judeţul Buzău ar fi necesare 30.000 de doze de vaccin antigripal pentru desfăşurarea campaniei de imunizare gratuită împotriva gripei. Pentru stabilirea necesarului s-a ţinut cont de grupele considerate de risc şi pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea în acest sezon rece. Astfel că trebuie să beneficieze de vaccin gratuit circa 6.000 de persoane cu vârste cuprinse între 6 luni şi 64 ani, în evidenţă, cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane, precum şi 520 de gravide’, se arată într-un comunicat dat publicităţii de DSP Buzău.
Potrivit sursei citate, în grupele de risc intră şi medicii, cadrele sanitare medii şi personalul auxiliar atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţii instituţiilor de ocrotire şi ai unităţilor de bolnavi cronic, circa 4.400 de persoane, adulţii şi copiii din instituţiile de ocrotire socială, precum şi persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt, circa 1.240 de persoane, dar şi 17.770 de bătrâni cu vârste peste 65 de ani.
AGERPRES