Buzău – Un nou centru de dializă, investiţie de 3 milioane de euro

Data:

Consiliul judeţean Buzău a aprobat vineri concesionarea unei suprafeţe de teren de 2.078 de metri pătraţi în vederea construirii unui centru medical de dializă, investiţie în valoare de 3 milioane de euro. Iniţiativa aparţine unei firme de profil din Capitală.
„Centrul medical de dializă va fi construit în perimetrul spitalului judeţean de Urgenţă, iar propunerea de concesionare vine chiar de la operatorul de servicii medicale de dializă care asigură în prezent tratamentul celor peste 200 de bolnavi“, a declarat pentru AGERPRES preşedintele CJ Buzău, Victor Mocanu.
Potrivit sursei citate, construirea noului imobil cu destinaţie de centru medical de dializă va fi finalizată în 2012, iar de serviciile sale vor beneficia toţi pacienţii cu afecţiuni renale cronice din judeţul Buzău care au nevoie de tratament.

Share articol:

De același autor:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

În comuna Poboru a izbucnit un incendiu de vegetație uscată ce a afectat aproximativ 30 de hectare

În comuna Poboru, aproximativ 30 de hectare de vegetație...

Sunt peste 1.000 de urşi în Argeş

Moartea violentă a tinerei atacate de un urs în...