Buzau – Ghiveci de legume urias, la Parada gospodarilor

Data:

In localitatea buzoiana Sapoca a avut loc duminica cea de-a patra editie a sarbatorii traditionale „Parada gospodarilor“, ocazie cu care 30 de gospodine din localitate au realizat un ghiveci de legume in greutate de 500 de kilograme.
Conform obiceiului, startul manifestarii a fost dat de o parada a carutelor gospodarilor incarcate cu cele mai importante roade ale toamnei, gogosari, ardei gras, rosii, vinete, pepeni si struguri, dupa care 30 de gospodine din satele Matesti si Sapoca au realizat un ghiveci urias din legume de toamna, in greutate de 500 de kilograme.
„Am ales legume din intreaga zona a judetului Buzau, de la gulii, ciuperci si bame, la ceapa de Buzau, vinete, rosii si ardei gras, toate puternic condimentate, conform traditiilor locului“, a declarat pentru AGERPRES Cristina Partal, presedintele filialei Buzau a ANTREC, organizatorul acestei manifestari, alaturi de primaria Sapoca.
Legumicultorii au organizat o expozitie cu vanzare, iar elevii de la scolile din Matesti si Sapoca au vandut suveniruri realizate din legume de sezon. Tulburelul si carnatii de oaie, marca Sapoca, au facut deliciul celor peste 300 de vizitatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Share articol:

Ultimele articole

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Articole asemanatoare
SEMNAL

Anunț pierdere Certificat de Inregistrare CUI 11012736 din 28.09.1998

SC RO-Bangla SRL, CUI 11012736, cu sediul in Sat...

Madama Butterfly, producție a Operei Naționale București, în cea de-a patra zi a Bucharest Opera Festival

Opera Națională București prezintă luni, 10 iunie, ora 19:00,...

Un cutremur de magnitudinea 4,1 a avut loc ieri în zona seismică Vrancea-Buzău

Miercuri, în zona seismică Vrancea-Buzău, a avut loc un...

Circulaţie rutieră pe o singură bandă timp de doi ani pe podul Giurgiu – Ruse

Circulația rutieră pe podul peste Dunăre de la Ruse...