Initiativa UNPR de a construi o platforma civica de centru-stanga este salutara, a declarat, marti, pentru AGERPRES, presedintele PDL Buzau, Cezar Preda.
„Este foarte bine ca UNPR-ul vrea sa coalizeze fortele de centru-stanga, bravo lui! Salutam aceasta initiativa si ii dorim mult succes. Initiativa UNPR nu are nicio legatura cu cresterea sau, pana la urma, cu recastigarea credibilitatii Partidului Democrat Liberal. PDL este pe dreapta, iar daca Gabriel Oprea poate sa coalizeze fortele de centru-stanga ii dorim mult succes“, a mai spus Cezar Preda.
Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei (UNPR) are in vedere construirea unei platforme civice din care sa faca parte organizatii ale societatii civile, asociatii ale pensionarilor, structuri sindicale si patronale si, eventual, chiar formatiuni politice.
„Vrem sa le dam celor care se regasesc in valorile stangii responsabile ocazia de a-si face auzita vocea, de a participa la formularea proiectelor legislative si de a propune solutii la problemele Romaniei. Va pot spune ca discutiile au inceput deja si speram ca in viitorul apropiat sa se contureze o forma clara a acestei platforme si sa se concretizeze din punct de vedere organizational. Sunt convins ca si partenerii nostri din coalitie, chiar daca au o alta orientare ideologica, vor saluta un astfel de demers. Dialogul acesta dintre stanga si dreapta, atata vreme cat este purtat pe coordonatele interesului national, este mai mult decat necesar pentru Romania“, a spus presedintele UNPR, Gabriel Oprea, care si-a exprimat convingerea ca atat PDL, cat si UDMR s-au convins pana acum ca UNPR are capacitatea de a purta un astfel de dialog.
El a aratat ca asumarea unei constructii civice pe zona de centru-stanga este un beneficiu pentru societate.