Buzău: Cei 13 parlamentari aleşi au primit certificatele doveditoare

Data:

buzau-mandate-parlamentari-2012În cadrul unei şedinţe solemne, BEJ a înmânat vineri celor 13 parlamentari aleşi la scrutinul din 9 decembrie în Circumscripţia electorală nr.10 Buzău certificatele doveditoare.

Preşedintele BEJ Buzău judecătorul Valentin Barbu a mulţumit “tuturor autorităţilor implicate în procesul electoral, în special Instituţiei Prefectului”, subliniind că desfăşurarea campaniei electorale şi a scrutinului electoral a decurs “fără incidente majore, în parametri stabiliţi de cadru legislativ”.

La rândul său, senatorul USL Eugen Teodorovici s-a declarat satisfăcut de modul în care s-au desfăşurat alegerile.

“Mulţumesc mai întâi primarului Constantin Boşcodeală pentru faptul că a avut încredere să mă accepte în echipa dânsului şi celor doi co-preşedinţi ai USL pentru modul în care au sprijinit întreaga echipă a USL fapt ce a dus la acest rezultat, toţi cei zece candidaţi USL să devină membri ai Parlamentului. Pe de altă parte, trebuie să discutăm de faptele pe care vrem să le realizăm cât de curând astfel încât în cei patru ani de mandat să respectăm ceea ce am promis alegătorilor”, a mai spus Eugen Teodorovici.

Cei zece parlamentari USL desemnaţi direct sunt: la Camera Deputaţilor, Colegiul 1 George Scutaru, deputat PNL, Colegiul 2, Adrian Mocanu, deputat PSD, Colegiul 3, Titi Holban, deputat PNL, Colegiul 4, Erland Cocei, PNL, Colegiul 5, Marian Ghiveciu, deputat PSD, Colegiul 6 Eugen Nicolicea, UNPR, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, şi Colegiul 7, Marcel Ciolacu, PSD. La Senat, Colegiul 1 Eugen Orlando Teodorovici, Colegiu 2, Doina Tudor, PNL, Colegiul 3, Victor Mocanu, PSD.

Celor zece parlamentari USL li se adaugă parlamentarii desemnaţi în urma redistribuirii voturilor, deputatul ARD, Cezar Preda, Colegiul 7, deputatul PP-DD, Gheorghe Coman, Colegiul 5, şi senatorul PP-DD, Constantin Popa, Colegiul 3, Senat.

 

 

AGERPRES

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

Crin Antonescu îl atacă pe Victor Ponta acuzându-l de „nerușinare”

Crin Antonescu, candidatul alianței de guvernare „România înainte”, l-a...

ROMAN TOLICI, deschide „NOUA SPERANȚĂ” la BUCUREȘTI

Unul dintre cei mai importanți pictori contemporani din România,...