Peste 200 de milioane de lei vor fi alocate pana în 2013, pentru modernizarea sistemului centralizat de producere si distributie a energiei termice din municipiul Braila, potrivit hotararii aprobate în ultima sedinta a Consiliului Local Municipal, remisa AGERPRES.
Consilierii municipali au aprobat miercuri Programul propriu de modernizare si dezvoltare în domeniul energiei termice, care vizeaza realizarea a trei lucrari ample de investitii în acest sector, în valoare totala de 215.500.000 de lei.
Cel mai important proiect, denumit „Eficientizarea sistemului centralizat de producere si distributie a energiei termice din municipiul Braila“, are o valoare de 212.500.000 de lei, iar ca termen de finalizare trimestrul al IV-lea al anului 2013 si vizeaza crearea unui parteneriat public-privat pentru realizarea acestei lucrari.
Proiectul are drept scop finantarea, proiectarea, constructia si operarea unei surse noi de producere a energiei termice, în cogenerare, de înalta eficienta, reabilitarea si operarea sistemului de transport si distributie a energiei termice si elaborarea unui management al cererii si relatiilor contractuale cu abonatii si furnizorii.
Al doilea proiect va consta în modernizarea retelelor secundare de distributie a energiei termice, prin montarea conductelor preizolate si punerea la punct a unui sistem de achizitie date si de monitorizare a retelelor de termoficare, valoarea fiind de 2.793.000 de lei, iar termenul de finalizare trimestrul al IV-lea al acestui an.
Cel de-al treilea proiect are o valoare de 207.000 de lei si vizeaza modernizarea, pana în trimestrul al III-lea al acestui an, a retelei de energie termica aferenta Bulevardului Dorobanti si a strazii Grivita, aflate în plin proces de modernizare. (Sursa: Agerpres)