Boală tropicală rară descoperită la o adolescentă

O boală tropicală rară a fost descoperită la o adolescentă din mediul rural, internată la Spitalul de Pediatrie Sf. Apostol Ioan din Galaţi.

eprub

Fata a ajuns la spital cu o formaţiune tumorală în zona ochiului drept, care îi provoca dureri. 
‘S-a prezentat o adolescentă din mediul rural, care la nivelul inflamaţiei perioculare prezenta un parazit. Copilul prezenta dureri şi o inflamaţie care a apărut în decursul unei săptămâni’, a declarat, miercuri, dr. Rodica Mazilescu, oftalmolog la Spitalul de Pediatrie Galaţi. În momentul în care medicii oftalmologi au tăiat formaţiunea tumorală au descoperit un parazit subţire, ca un fir de aţă, lung de 12-15 centimetri. Medicii au trimis iniţial parazitul la Institutul Cantacuzino pentru analiză, iar specialiştii din Capitală au pus acelaşi diagnostic ca şi cei din Galaţi: ‘dirofilaria repens’. ‘Această boală este una tropicală, care apare rar la noi în ţară. Clima care s-a schimbat foarte mult la noi în ţară a determinat creşterea cazurilor de dirofilarioze la noi în România’, a spus Rodica Mazilescu. Medicii au reuşit să extragă parazitul din ochiul copilului cu ajutorul unei pensete, dar, deşi pare o operaţiune simplă, toată intervenţia s-a făcut cu maximă atenţie pentru că exista riscul ca viermele să se rupă şi să se producă o suprainfectare.
Adolescenta este sub strictă supraveghere medicală şi sub tratament cu antibiotice, dar nimeni nu ştie cum a ajuns să facă această boală. Cel mai probabil, fata a făcut dirofilarioză după ce a fost înţepată de un ţânţar în timp ce mergea la şcoală printr-o zonă cu apă băltită.
Este posibil ca adolescenta să fie transferată la Spitalul Colentina din Bucureşti pentru continuarea tratamentului.

AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published.