Ne mai despart aproape două săptămânii până la startul campaniei electorale pentru prezidenţiale.
Partidul Democrat Liberal a continuat şi în această săptămână strângerea de semnături pentru susţinerea lui Traian Băsescu la prezidenţiale. Astfel, Târgul Agricol de Toamnă desfăşurat la Călăraşi timp de patru zile a fost un prilej bun pentru democrat liberali de a strânge semnături. Echipaţi cu un cort portocaliu, fete tinere, materiale electorale cu Băsescu şi îmbrăcăminte portocalie, o echipă de tinere domnişoare coordonată de preşedintele organizaţiei municipale Muşat Georgel oprea lumea şi întreba dacă vrea să dea o semnătură pentru Băsescu. Unii se opreau curioşi, alţi semnau iar alţii treceau nepăsători fără a lua în seamă de ce sunt întrebaţi. Am intervievat şi noi câteva persoane din cele care au trecut pe lângă masa cu pricina şi am aflat că Băsescu nu mai este atât de agreat la Călăraşi ca altădată.
„Acţiunile lui Băsescu din ultima perioadă i-a adus multe dezavantaje”, ne-a declarat domnul Nicolae A., în vârstă de 53 de ani, din Călăraşi. O doamnă, de 47 de ani, din localitatea Grădiştea, a spus că nici nu vrea să audă de Băsescu. Nu are nici o legătură cu nici un partid, dar îl acuză pe Băsescu de faptul că este vinovat de ce se întâmplă în România. „Ştie Băsescu prin ce trecem noi, agricultorii, ţăranii sau muncitorii de rând? Vă spun că nu! El ştie să ţopăie prin ţară şi îl doare undeva de noi (…)”, ne-a mai declarat doamna Barbu C. „Nu, doamnă, nu mă interesează Băsescu. Nu am să votez cu el. A destabilizat ţara. Mare păcat! Eu am o vârstă, am trecut prin multe în viaţă, am învăţat, am muncit şi mi-am slujit ţara, dar acum mi-e silă. Mi-e silă să mă mai uit şi la televizor(…) Atâta luptă pentru Udrea, Anastase sau pentru ciolan, nu, nu mă interesează, doamnă, Băsescu! ”, ne-a declarat alt domn de 64 de ani din Călăraşi. (Marga Culea)
Băsescu pierde “teren” la Călăraşi?
Data:
Disclaimer
„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător." Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal