Balamuc instituţional în Ialomiţa

Cele mai citite

Alin Radu
Alin Radu
Dupa doi ani petrecuti in presa centrala (Prima TV si Evenimentul Zilei) am fondat reteaua de publicatii locale "Semnal". Astfel, in 2002 aparea ziarul Semnal in judetele Ialomita si Calarasi. Ulterior in portofoliul Grupului de Presa Semnal s-au mai adaugat si alte publicatii locale in judetele: Ilfov, Giurgiu, Dambovita, Prahova, Buzau, Arges si Olt. Cred cu tarie ca presa este cu adevarat cea de-a patra putere in stat. Conditia primordiala este sa fie presa adevarata. Sau asa cum imi place sa spun: "Presa trebuie sa serveasca cetatenii, nu guvernantii!"

stampilaŞtampilele cu menţiunea „Votat”, distribuite greşit la secţiile de votare din judeţ

Judeţul Ialomiţa a fost primul din ţară care a reuşit să…nu, nu a reuşit cine ştie ce proiect, ci să încurce ştampilele cu menţiunea „Votat”.

Vineri, 20 noiembrie, primarii, însoţiţi de poliţişti, au venit, rând pe rând, la Prefectură pentru a-şi ridica sacii cu buletine de vot, ştampilele şi toate materialele necesare în procesul electoral. Măsuri de ordine, tot felul de măsuri restrictive la intrarea în prefectură. Totul a decurs normal până când…unii primari au descoperit minunea. Faptul că ştampilele cu menţiunea “Votat”, în acest an particularizate pentru fiecare secţie în parte, au fost distribuite aleatoriu în alte secţii, din neglijenţa unui angajat al Prefecturii Ialomiţa.

Astfel că, pe parcursul zilei de sâmbătă, echipe mixte, formate din reprezentanţi ai poliţiei şi prefecturii, au plecat în teritoriu pentru a colecta ştampilele distribuite greşit şi a corecta greşeala până la ora 18.00.
Necunoaşterea legii, superficialitatea sau, poate, oboseala acumulată a unor angajaţi a făcut ca sute de oameni să alerge în judeţ pentru a repara problema.
Potrivit prefectului judeţului Ialomiţa, Mădălin Teculescu, „salariatul respectiv, neştiind de faptul că ştampilele sunt particularizate pe fiecare secţie în parte, din dorinţa de a nu interveni şi a desface pungile, a distribuit ştampilele doar în funcţie de numărul secţiilor de votare. Deja am stabilit cu domnul subprefect persoana care se face vinovată de neglijenţă, care va fi sancţionată”.

„Acest incident a fost unul intenţionat, pentru a crea deliberat confuzie”, reclamă PSD

Organizaţia PSD Ialomiţa, cea care a sesizat neregulile la Biroul Electoral Judeţean, îl acuză pe prefectul judeţului de faptul că acest incident a fost unul “intenţionat, pentru a crea deliberat confuzie”, solicitând organelor abilitate luarea măsurilor legale ce se impun împotriva acestuia, pentru neglijenţă în serviciu.
“Neglijenţa sa în serviciu pune în pericol derularea în condiţii normale a procesului electoral. Condamnăm modul în care aparatul Guvernului înţelege să deruleze operaţiunile electorale, în momente atât de importante pentru ţară şi cerem opiniei publice să manifeste vigilenţă faţă de eventualele tentative de fraudare ce se pot ascunde în spatele acestor neglijenţe ale Guvernului Boc”, precizează preşedintele filialei PSD Ialomiţa, Silvian Ciupercă.

Prefectul răspunde acuzaţiilor PSD privind „neglijenţa în serviciu”

Prefectul judeţului Ialomiţa, Mădălin Teculescu, a demontat, însă, acuzaţiile PSD.
Potrivit acestuia, „distribuirea buletinelor de votare şi a materialelor necesare votării se realizează de către Biroul Electoral Judeţean, prin intermediul primarilor. Prefectul nu distribuie buletinele de vot şi materialele necesare votării, ci asigură doar personal auxiliar care pune în practică măsurile dispuse de Biroul Electoral Judeţean”.
Mădălin Teculescu a adăugat că, „eroarea de distribuire a ştampilelor cu menţiunea „Votat”, este o greşeală a personalului auxiliar şi nu o acţiune sau inacţiune a prefectului. Întrucât personalul auxiliar a manifestat neatenţie, este firesc ca tot acei funcţionari să remedieze neajunsurile, iar pagubele produse vor fi suportate de întregul personal”.
Reprezentantul guvernului în teritoriu reclamă faptul că, prin astfel de afirmaţii, PSD „dezinformează populaţia şi dovedeşte o necunoaştere a prevederilor legale”.
În afară de judeţul Ialomiţa, pe parcursul zilei de sâmbătă au mai fost înregistrate astfel de incidente şi în Braşov şi Prahova.
Problema este că în unele localităţi ştampilele au ajuns deja utilizate, pline de tuş, pretextul fiind că s-a verificat dacă sunt bune….Fapt care ne pune pe gânduri.
Poate pentru a nu repeta greşeala, au încercat pe o hârtie ce este ştanţat pe respectivele ştampile, ar spune unii. Alţii, deja se gândesc că ar fi fost posibile unele încercări pe buletinele de vot. Preşedintele BEJ, Camelia Duţă, a precizat că nu a primit nici o sesizare în acest sens, drept pentru care se consideră că nu au existat astfel de probleme. (L.M.)


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele articole

S-a strigat BINGO! 22,4 milioane de euro mită

După perchezițiile de la începutul săptămânii, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au decis pornirea acțiunii penale și reținerea...

Alte articole din aceasta categorie