Autobuzele electrice cumpărate anul trecut de Primăria Popești-Leordeni cu fonduri europene stau nefolosite în parcare, deși ar fi trebuit să circule din 2024.
Locuitorii, nemulțumiți de lipsa transportului în comun, au marcat simbolic un an de inactivitate cu prăjituri și lumânări.
Primarul Petre Iacob dă vina pe blocajele birocratice și pe „ordonanța trenuleț”, care împiedică angajarea șoferilor. De cealaltă parte, Primăria Capitalei afirmă că autobuzele vor primi licențe de traseu doar după îndeplinirea condițiilor necesare. Edilul promite că până pe 20 aprilie autobuzele vor intra în circulație.