Secţia Unităţii de Primire Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Slobozia va fi amenajată şi extinsă, lucrările la acest obiectiv fiind demarate, miercuri, în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene.
Valoarea totală a lucrărilor se ridică la suma de 1.417.290 lei, investiţie finanţată integral de Consiliul Judeţean Ialomiţa, din bugetul propriu al judeţului.
Construcţia urmează a fi finalizată în decurs de un an, până la sfârşitul anului constructorul, TMUCB SA, dorind să finalizeze lucrările de rezistenţă ale viitoarei clădiri, pentru ca, în perioada trimestrului I al anului viitor, să se poată lucra la interioare.
Noul UPU va fi o clădire cu regim parter, situat în faţa actualului sediu al Spitalului Judeţean, va avea o suprafaţă construită de 335 de metri pătraţi, în cadrul obiectivului urmând a se dezvolta şi un laborator de radiologie care, actualmente, se află la etajul 2 al unităţii spitaliceşti.
De asemenea, în corpul nou construit vor exista, pe lângă laboratorul de radiologie, şi spaţii pentru terapie, terapia intensivă şi recuperarea urmând a rămâne în spaţiile existente.
„Extinderea centrului de primire urgenţe este foarte necesară. La ora actuală, spaţiile pe care le avem sunt extraordinar de înghesuite şi complet nesatisfăcătoare. Odată cu construcţia aceasta, se va crea şi un nou laborator pentru radiologie, ce ne va fi de mare ajutor, având în vedere că este la parter. De asemenea, îngrijirea pacienţilor va fi mult mai bună decât în prezent. Ne bucurăm că, după o perioadă îndelungată şi dificilă, a început construcţia acestei clădiri”, a declarat managerul spitalului, dr. Vasile Olaru.
De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Silvian Ciupercă, a apreciat că acest demers arată preocupările constante ale Consiliului Judeţean de a asigura, prin realizări extrem de necesare, al doilea obiectiv din strategia de dezvoltare a judeţului, cel legat de dezvoltarea serviciilor de sănătate.
„În Ialomiţa există o suferinţă legată de nefinalizarea celor două investiţii începute în anii 1990 (n.r. Spitalele din Feteşti şi Urziceni), iar această suferinţă o resimt atât oamenii, dar şi autorităţile, incapabile să finalizeze aceste obiective. Îi asigur pe toţi că obiectivele noastre, care au început cu mulţi ani în urmă, prin modernizarea sistemului de alimentare cu energie electrică în caz de avarii şi continuate cu modernizarea secţiilor din spital, cu reabilitarea termică prin înlocuirea tâmplăriei exterioare, vor continua şi cu lucrări de consolidare”, a spus Silvian Ciupercă.
La ora actuală, în structura de urgenţă lucrează un singur medic, reprezentanţii spitalului având nevoie de cel puţin 10 cadre medicale.
Urmează şi Centrul de Transfuzii Sanguine
Autorităţile judeţene au în vedere ca, de anul viitor, să introducă în buget şi fonduri pentru extinderea centrului de transfuzii sanguine. Deşi autorităţile locale şi judeţene blamează relaţia tensionată dintre reprezentanţii CTS şi ai Spitalului, se pare că proiectele Centrului vor intra, totuşi, pe „ordinea de zi”, asta numai dacă şefa de la CTS va avea răbdare şi nu va avea un comportament ce va face notă discordantă….
30 de milioane de euro pentru modernizarea Spitalului de Urgenţă
Viitorul proiect major legat de reabilitarea şi consolidarea spitalului, aflat în faza de execuţie a proiectului tehnic pe o nouă soluţie ce va permite desfăşurarea activităţii în timpul lucrărilor, va beneficia, curând, de 30 de milioane de euro de la ministerul de resort.
Anunţul a fost făcut de preşedintele PSD, Mircea Geoană, la conferinţa extraordinară a PSD Ialomiţa.
„S-a aprobat deja modernizarea spitalului judeţean de urgenţă din Slobozia. Este un program de 30 milioane de euro. Spitalul de aici va fi unul în regulă, modern, ultimul răcnet, cum s-ar spune, echipat şi dotat aşa cum se cuvine”, a spus Mircea Geoană.
Liderul social-democraţilor nu s-a oprit aici cu veştile din domeniul sănătăţii şi a promis că, în următoarele săptămâni, reţeaua SMURD va fi extinsă atât la Urziceni cât şi Ţăndărei.
(L.M.)