Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Urziceni au efectuat, joi, percheziţii la locuinţele a trei bărbaţi din comuna Bărbuşeşti, în urma unui ordin european de anchetă emis de autorităţile judiciare bulgare. Cei trei sunt cercetaţi pentru furt calificat, fapta fiind comisă în luna ianuarie, dintr-o societate comercială din Bulgaria. Aceştia sunt acuzaţi că ar fi sustras telefoane mobile în valoare de aproximativ 750.000 de lei, potrivit News.ro.
Percheziţiile au fost realizate sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, iar poliţiştii din Ialomiţa au anunţat că în urma acestora au fost ridicaţi 3.300 de euro, sumă ce ar putea proveni din valorificarea telefoanelor furate.
În cadrul acţiunii, alături de poliţiştii români, au participat şi forţe ale Poliţiei Naţionale a Republicii Bulgaria. La operaţiune au contribuit efective din Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, precum şi jandarmi din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ialomiţa.
Colaborarea între poliţiştii români şi partenerii din statele Schengen este esenţială pentru garantarea siguranţei comunităţii şi securităţii naţionale. Poliţia Ialomiţa subliniază importanţa cooperării prin schimbul de informaţii şi echipele comune de anchetă, ce sunt formate atunci când un dosar penal necesită astfel de măsuri.