Armata Română va achiziționa 32 de avioane F-35 din SUA. Investiția, estimată la 6,5 miliarde de dolari

Data:

Senatul României a adoptat proiectul de lege pentru achiziționarea a 32 de avioane F-35 din Statele Unite, marcând cea mai mare investiție în apărarea aeriană din istoria Armatei Române, estimată la aproximativ 6,5 miliarde de dolari (fără TVA).

Acest proiect, numit oficial „Lege pentru realizarea capabilității operaționale de apărare aeriană prevăzută în Concepția de realizare a capacității operaționale de apărare aeriană cu avioane multirol de generația a V-a, în cadrul programului de înzestrare «Avion multirol de generația a V-a, F-35», Faza I”, a fost votat favorabil de 76 de senatori.

Senatorul Ciprian Pandea, membru în Comisia pentru apărare, a subliniat importanța acestei achiziții în contextul geopolitic actual, evidențiind că România își întărește astfel capacitatea de apărare într-o perioadă tensionată din punct de vedere politico-militar. Programul prevede achiziționarea, în prima etapă, a 32 de avioane F-35, reprezentând două escadrile, urmată de o a doua fază, în care vor fi cumpărate încă 16 aeronave. Fondurile pentru această investiție vor fi asigurate atât din bugetul Ministerului Apărării Naționale (MApN), cât și prin împrumuturi acordate de Statele Unite în cadrul Programului Foreign Military Sales (FMS).

Achiziția avioanelor de generația a V-a F-35 va permite României să se alinieze standardelor NATO și să își consolideze apărarea aeriană prin tehnologii de ultimă generație.

Dana Mateescu
Dana Mateescuhttps://revistatreispe.wordpress.com
Dana Fodor Mateescu este absolventă a Colegiului de Jurnalism, precum şi a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. A lucrat ca reporter de teren la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. A urmat o perioadă bogată de colaborări la cotidienele centrale, ca reporter special – Național, Cronica Română, Adevărul, Dimineața, Gazeta de Sud, Libertatea, 7 Plus, Puterea, dar a scris și pentru revistele Academia Cațavencu, Plai cu Boi, Aspirina săracului, Singurul Atu, Claudia, Povești adevărate, Femeia, Lumea credinței, ș.a.. A debutat cu poezie în anul 2000, în Ziua literară, la cenaclul „Euridice”. A publicat mai multe volume de proză: - „Fetiţele din Cimitirul Roşu” - editura Mateescu; - „Povestiri din Bucureşti” - editura Cartea Românească; - „Tembelă până la moarte” - editura Cartea Românească; - „În pielea goală pe acoperișul fierbinte” - editura ROCART. Volume de poezie: - „Regele cu coroană de hârtie”; - „Poate că melcii au fost odată îngeri”. Cărți pentru copii: - „Inimioară de căţel”- editura Mateescu; - „Aventurile lui Bâz-Bâz cel isteţ” - editura Mateescu.

Share articol:

De același autor:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

București: Accident între un tramvai și un autobuz. Mai mulți pasageri au ajuns la spital

Circulaţia tramvaielor 1 şi 10 a fost oprită aproape...

Amendă de 2000 de lei, pentru utilizarea unei drone la Ziua Națională a României

De Ziua Națională a României, o dronă chinezească a...

Un șofer român de TIR transporta 220 de kg. de canabis ascunse printre ardei

Un șofer român de TIR care transporta legume a...