Alocările financiare destinate dezvoltării locale, în atenţia membrilor Asociaţiei Comunelor din Ialomiţa

Data:

Joi, 12 mai, a avut loc, în comuna Adâncata, şedinţa Asociaţiei Comunelor din România, filiala Ialomiţa.

Printre cei aproximativ 40 de primari de comune din judeţ, membri ai Asociaţiei, au mai fost prezenţi: preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Silvian Ciupercă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Ştefan Muşoiu, prefectul judeţului Ialomiţa, Mădălin Teculescu, subprefectul judeţului Ialomiţa, Gigi Petre, dar şi parlamentarii Mihai Găină,  Cristina Pocora şi Gheorghe Tinel.

Cele mai importante puncte de pe ordinea de zi au vizat analizarea unor probleme a căror rezolvare trebuie să stea în atenţia Guvernului României pentru anul în curs, aplicarea Legii Camerelor Agricole, programele A.Co.R. şi GAL, dar şi prezentarea listei cu primari şi viceprimari de 3-5 stele, precum şi secretari cu diplome de excelenţă.

La finalul şedinţei s-a adoptat, în unanimitate, de către membrii Asociaţiei Comunelor Ialomiţa o rezoluţie ce conţine solicitările reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice locale cu privire la alocările financiare destinate dezvoltării locale.

Asociaţia Comunelor din România Ialomiţa solicită declanşarea de urgenţă a unei dezbateri naţionale la nivelul reprezentanţilor administraţiei publice locale din România pe tema criteriilor cu valoare strategică, de alocare a resurselor financiare destinate dezvoltării locale, prezentarea rezultatelor şi a impactului asupra vieţii cetăţenilor a implementării programului O.G. 7/ 2006 prelungit de la 4 ani la 6 ani şi apoi la 7 ani fără niciun raport de performanţă asupra acestuia, creşterea veniturilor autorităţilor administraţiei publice locale pe seama diminuării bugetelor admnistraţiei publice centrale, impunerea unui adevărat embargou fenomenului de inflaţie legislativă ce generează în domeniul administraţiei publice locale neîncredere, blocaje, nemulţumiri mari, accentuând impresia de administraţie ineficientă şi birocratică, dar şi aplicarea urgentă a prevederilor OUG 63/2010 privind încheierea contractelor de finanţare între ministere şi primari pentru orice proiect local demarat care este inclus într-un program naţional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Abonare

Ultimele articole

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Articole asemanatoare
SEMNAL

Câte limbi sunt vorbite în lume

Limba este un mijloc de comunicare extrem de important...

Consiliul Europei – ce este și cum funcționează

Consiliul Europei este o organizație interguvernamentală ce a fost...

Charles Dickens – unul dintre cei mai importanți scriitori britanici din toate timpurile

Charles Dickens este unul dintre cei mai importanți scriitori...

Legiunea pierdută a lui Crassus

Legiunea pierdută a lui Crassus este una dintre cele...