Alegerile prezidențiale din 2025 au înregistrat cel mai ridicat nivel de cheltuieli din istoria electorală a României, potrivit unei analize realizate de Expert Forum.
Candidații au raportat venituri totale de 180 de milioane de lei și cheltuieli de 144 de milioane de lei în primul tur de scrutin, stabilind un nou record în ceea ce privește costul campaniei electorale.
Candidatul cu cel mai mare buget, Crin Antonescu, susținut de coaliția PSD-PNL-UDMR, nu a reușit să ajungă în turul al doilea, în ciuda unei campanii finanțate cu 80 de milioane de lei, dintre care 76,4 milioane au provenit de la PSD. Aproximativ 52 de milioane de lei au fost cheltuiți pentru promovare TV și online. Potrivit raportului Expert Forum, campania sa a reprezentat 45% din fondurile totale declarate de toți candidații.
În turul doi au intrat George Simion (AUR) și Nicușor Dan. Simion a avut venituri de aproape 39 de milioane de lei, dintre care a cheltuit puțin peste 20 de milioane în primul tur, majoritatea pentru promovare în mediul online. La rândul său, Nicușor Dan a cheltuit aproape integral bugetul de 20,4 milioane de lei, alocând 15 milioane pentru promovarea digitală.
