ADR Sud Muntenia a semnat primele contracte de finanţare pentru investiţii mari în cadrul POS CCE

Data:

semnare contracte POS CCEÎn data de 7 februarie, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia s-au semnat primele contracte de finanţare pentru proiectele depuse în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” (POS CCE), Axa prioritară 1 – Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient, DMI 1.1 – Investiţii productive şi pregătirea pentru competiţia pe piaţă a întreprinderilor, în special a IMM-urilor, Operaţiunea a) Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii tangibile şi intangibile, A1 – Sprijin financiar cu valoare cuprinsă între 1.065.000 şi 6.375.000 lei acordat pentru investiții pentru întreprinderile mici şi mijlocii.
Astfel, s-au semnat contractele de finanţare pentru 13 proiecte pentru care se solicită fonduri nerambursabile FEDR în valoare totală de 69.006.607,13 lei. Sumele vor fi investite în dezvoltarea mediului de afaceri din judeţele Argeş (2 proiecte), Dâmboviţa (4 proiecte), Giurgiu (4 proiecte) şi Prahova (3 proiecte). Prin implementarea acestor proiecte, ce vizează achiziţionarea de echipamente şi utilaje, se vor crea aproape 190 de noi locuri de muncă.
Contractele de finanţare semnate în cadrul POS CCE vor sprijini dezvoltarea firmelor de la nivelul regiunii Sud Muntenia ce activează în sectorul productiv, prin achiziția de noi echipamente și tehnologii, prin diversificarea gamei de produse și creșterea calității acestora, stimulând competitivitatea firmelor şi accelerând procesul de convergenţă şi intensificarea schimburilor comerciale pe pieţe.

Alte articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Share articol:

Ultimele articole

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Articole asemanatoare
SEMNAL

Zeci de șoferi au rămas fără permis după o razie desfășurată în județul Olt

O serie de dosare penale au fost întocmite pentru...

Dosar de fraude în domeniul asigurărilor în Argeș

Doi bărbați din județul Argeș au fost convocați pentru...

Un tânăr a fost reținut după ce a incendiat o mașină

Un individ în vârstă de 28 de ani a...