Activităţi preventive ale poliţiştilor în cadrul campaniei de informare ‘Nu-ţi scăpa casa din ochi!’

Poliţiştii gălăţeni au continuat să desfăşoare activităţi în cadrul campaniei de informare a furturilor din locuinţe ‘Nu-ţi scăpa casa din ochi!’. Astfel, în săptămâna 10-16 iunie, poliţiştii de proximitate de pe raza municipiului Galaţi au transmis cetăţenilor scrisori cu recomandări pe linia protejării locuinţei. De asemenea, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au realizat o serie de activităţi preventive în unităţile de învăţământ preuniversitar din Galaţi, iar vineri, 14 iunie a.c., a avut loc o acţiune punctuală de distribuire a materialelor suport ale campaniei în zona pietonală de la Inelul de Rocadă şi în parcarea unui centru comercial din apropiere.

politist

Poliţiştii au oferit cetăţenilor broşuri şi scrisori conţinând recomandări preventive, totodată fiind prezentaţi pe scurt principalii factori favorizanţi ai comiterii de furturi din locuinţă, precum şi măsurile ce trebuie adoptate pentru evitarea victimizării.

Având în vedere impactul deosebit în plan psihologic şi material pe care îl au furturile din locuinţă, precum şi apropierea perioadei în care mulţi gălăţeni vor pleca în concediu, poliţiştii vor continua atât activităţile de distribuire în locuri publice a materialelor preventive, cât şi întâlnirile cu diverse grupuri ţintă în vederea transmiterii de recomandări pe linia protejării căminului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.