Activităţi de reintegrare socială la Centrul de Reeducare Găeşti

Activităţi de reintegrare socială la Centrul de Reeducare Găeşti

centru gaesti Dambovita (3)centru gaesti Dambovita (7)centru gaesti Dambovita (1)centru gaesti Dambovita (5)Minorii internaţi în Centrul de Reeducare Găeşti au fost antrenaţi de către personalul de educaţie al instituţiei în activităţi specifice de reintegrare socială.
Una din aceste activităţi a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, sâmbătă, 28 noiembrie, când părinţii minorilor au putut veni, la invitaţia conducerii centrului, să se intereseze de evoluţia comportamentală a acestora şi să aibă în acest sens discuţii cu profesorii şi educatorii lor. Tot în această zi părinţii minorilor au vizitat spaţiile în care aceştia sunt cazaţi şi pe cele în care aceştia desfăşoară diferite activităţi educaţionale.
Alte activităţi importante au fost cele organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale. Au fost organizate competiţii sportive sub egida „Cupa 1 Decembrie”, câştigătorii primind diplome şi fiind evidenţiaţi la panoul unităţii şcolare din cadrul centrului de reeducare. Tot cu prilejul Zilei de 1 Decembrie a fost organizat un concurs coordonat de către profesoara de istorie, concurs de cultură generală pe tema realizării Marii Uniri de la 1 Decembrie.
Totodată, alături de ceilalţi colegi din învăţământul public, de oficialităţi ale oraşului Găeşti, la Monumentul Eroilor din centrul oraşului, instituţia reprezentată de 4 minori şi câteva cadre didactice a participat la manifestările organizate, depunând şi o coroană de flori.

Leave a Reply

Your email address will not be published.