Un șofer aflat sub influența alcoolului, la care testul efectuat la fața locului a indicat o concentrație de peste unu la mie alcool pur în aerul expirat, a pierdut controlul direcției și s-a izbit de gardul unui imobil, în județul Dâmbovița. În urma accidentului, bărbatul a fost transportat cu ambulanța la spital.
Accidentul rutier a avut loc marți după-amiază, în localitatea Hăbeni din județul Dâmbovița, unde un bărbat în vârstă de 47 de ani a pierdut controlul direcției, iar mașina pe care o conducea a intrat în gardul unui imobil.
Testul de alcoolemie efectuat de polițiști la fața locului a relevat faptul că șoferul era în stare de ebrietate, valoarea alcoolemiei fiind de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul, care a fost rănit, a fost preluat de o ambulanță și dus la spital, unde îi vor fi recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.