Un accident rutier grav s-a produs duminică, pe strada Mănăstirii din orașul Sinaia, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un autobuz destinat transportului public de persoane, impactul fiind urmat de un incendiu la nivelul autoturismului.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Poliției Prahova, la fața locului au intervenit echipaje de pompieri, ambulanțe SMURD și SAJ, precum și un elicopter SMURD. În total, șase persoane au fost rănite și transportate la spital, dintre care două se află în stare gravă.
În autoturism se aflau doi tineri, de 22 și 23 de ani. Conform datelor medicale preliminare, bărbatul de 31 de ani prezintă traumatism cranio-cerebral, plagă occipitală și traumatism abdominal, iar cel de 23 de ani a fost transportat inconștient la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, cu traumatism toraco-abdominal și șoc hipovolemic.
Șoferul autobuzului, în vârstă de 46 de ani, a fost și el rănit. Alte trei persoane din cele două vehicule au suferit leziuni și au fost transportate la spital.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că șoferul autoturismului a pierdut controlul direcției și a pătruns pe contrasens, deși zona era delimitată cu stâlpișori de siguranță, intrând în coliziune frontală cu autobuzul. Șoferul autobuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Din cauza stării grave, conducătorul autoturismului nu a putut fi testat.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.