După cum am spus în postarea precedentă, rușii, în ofensiva lor începută în ianuarie se apropie de punctul culminant al acesteia (culminating point), moment după care nu vor mai fi capabili să ducă mai departe acțiuni ofensive. Adică ofensiva lor se va stinge de la sine. Iar acest punct culminant se pare că a fost atins, având în vedere că ofensiva lor stagnează și nu face progrese considerabile, factorul principal fiind pierderile enorme suferite în cursul ofensivei. Pur și simplu, nu mai au cu ce să înlocuiască aceste pierderi îngrozitoare. O nouă mobilizare este anunțată pentru 1 aprilie, de 400000 de militari. Este ceva de domeniul absurdului, au început ofensiva cu 200000 de militari (plus vreo 40000 recrutați forțat din Donetsk și Luhansk), au plusat cu 300000 de militari recrutați, acum mai vin cu 400000 din aprilie. Cât vor răbda rușii astfel de pierderi, rămâne de văzut. În ww1 a fost nevoie de 3 ani până să se revolte, dar atunci pierderile au fost de ordinul milioanelor.
Cu toate acestea, vedem cum marea ofensivă ofensiva rusă de iarnă se stinge încet, dar fără a-și îndeplini obiectivele minimale. Cucerirea Bakhmutului ar fi fost un obiectiv minimal, dar până la ora actuală, în ciuda imenselor pierderi înregistrate de către ruși, nu a fost realizată. Obiectivele maximale, după cum preconizau experții ruși, erau cucerirea întregilor regiuni Donetsk și Luhansk, alipite declarativ Rusiei alături de alte două regiuni ale Ucrainei, Kherson și Zaporojia, la 30 septembrie 2022. De menționat că niciuna dintre acestea nu este controlată efectiv de către ruși, ci doar parțial. Rolul ofensivei de iarnă rusești ar fi putut fi cucerirea integrală a cel puțin două din aceste regiuni, respectiv Donetsk și Luhansk, dar au eșuat lamentabil, nereușind să cucerească nici măcar Bakhmut, fără de care asaltul asupra orașelor Sloviansk și Kamatorsk ar fi imposibil, iar fără controlul asupra acestor două orașe, cam jumătate de Mariupol, controlul total al regiunii (oblast) Donetskului este imposibilă.
Deci rușii au eșuat lamentabil în ofensiva lor de iarnă, și-au consumat resursele umane și materiale pentru niște obiective pe care nu le-au atins, mai mult, prin această risipă de mijloace materiale și umane au devenit vulnerabili la o posibilă, de fapt nu posibilă, sau probabilă, ci sigură, contraofensivă ucraineană.
Principiile războiului sunt clare în acest sens, primul este principiul acțiunii și reacțiunii, după cum evidențiau încă din perioada interbelică generalul Ioan Sichitiu și colonelul Alexandru Ioanițiu în cartea lor Elemente de strategie, apărută în 1936. Astfel, ofensiva rusă începută în ianuarie 2023 va atrage inevitabil o reacție de rezistență a ucrainenilor și apoi, la momentul stingerii ofensivei, o contraofensivă inevitabilă care se va declanșa în foarte scurt timp.
Întrebarea de bază este nu dacă va fi, ci când și unde va fi această contraofensivă.
Ca să facem o comparație, ofensiva rusă începută în ianuarie a cucerit până acum 500 de kilometri pătrați, ca idee, contraofensiva ucraineană din toamna lui 2022 la sud-est de Harkov a cucerit mai bine de 12000 de kilometri pătrați în mai puțin de două săptămâni. Nu mai vorbim de contraofensiva din Kherson. Asta ca să ne dăm seama de amploarea luptelor din Donbass. Alt termen de comparație, au cucerit 0,11% din teritoriul ucrainean în mai bine de două luni de ofensivă, cu pierderi enorme. În acest ritm, Prigojin estima că va fi nevoie de un an și jumătate pentru cucerirea oblasturilor Luhansk și Donetsk, dar rușii nu pot menține acest ritm al ofensivei, atunci faceți voi calculele. O altă comparație, în acest ritm, dacă s-ar putea menține, rușii ar putea ajunge la performanța ucrainenilor din septembrie 2022 (ofensivele din Harkov și Kherson) cam în doi ani și jumătate. Sunt cifre seci, dar realități.
Revenind la ofensiva rusă, este încă un mister de ce s-a produs așa cum s-a produs. Comandamentul rus a decis să atace pe întregul front în loc să aleagă un punct sau două asupra cărora să se concentreze, să rupă frontul și să arunce în spărtură rezervele, sau eșalonul doi, cum s-ar zice. Trebuia să atace în trei sau patru puncte, pentru disimulare, iar acolo unde frontul e pe cale să cedeze, să concentreze întregul efort pentru a sparge frontul, apoi să arunce totul în spărtură, iar eșalonul doi să nu se oprească, ci să gonească în spate, să distrugă pozițiile de artilerie și puncte de comandă slab apărate din spatele frontului și să continue avansul cât mai mult. Desigur, eșalonul doi trebuie să fie cât mai consistent, cuprinzând tancuri și vehicule blindate cu acoperire aeriană etc. Am expus pe foarte scurt teoria bătăliei în adâncime dezvoltată de sovietici în anii 30 ai secolului recut de către niște teoreticieni străluciți sub coordonarea lui Tuhacevski (Isserson, Trandafilov, Varfolomeev). A fost preluată de germani sub forma blitzkrieg în ww2 și adoptată de americani abia în anii 60-70. Vedeți postările mele anterioare, de acum un an aproape (când analizam luptele de la Kiev sau Harkov), despre principiile Bătăliei în Adâncime.
Ori, revenind, un atac pe tot frontul ar fi fost logic dacă ar fi avut scopul de a descoperi punctele slabe ale apărării ucrainene, iar odată identificate presiunea majoră pentru rupere să fie desfășurată acolo, menținând o presiune de disimulare în alte puncte de atac. Dar nu am văzut așa ceva, dimpotrivă. Forțele rusești au continuat atacul pe tot frontul, în loc să identifice și să atace cu maximum de forțe punctul slab. O străpungere și o mutare în adâncime i-ar fi obligat pe ucraineni să mute forțe de pe front să astupe breșa, iar rezultatul inevitabil ar fi fost deplasarea frontului în spate cu zeci de kilometri, în cel mai fericit caz pe linia Krmatorsk-Lyman. Ca să ne dăm seama, între centrul Bakhmutului și centrul Kramatorskului sunt 35 km în linie dreaptă, iar până la Sloviansk, pe șosea, sunt 45 de kilometri. De aceea nu își permit ucrainenii să piardă Bakhmutul decât în ultimă instanță.
Desigur, și ucrainenii au manevrat și au adus rezerve peste tot unde a fost nevoie, vorbim de principiul al treilea al războiului, cel al economiei forțelor. Dar rușii ce au făcut mai departe? Au atacat pe lungul liniei frontului, cu forțele disipate, în loc să fie întrunite și folosite la momentul potrivit. Ar putea fi o explicație, cinic de simplă. Pierderile imense în atacurile inițiale de testare i-au făcut să trimite noi și noi forțe în aceste atacuri, așa că nu le-a mai rămas eșalonul doi, acesta a fost contopit și consumat cu eșalonul unu. Practic nu ar mai avea ce să arunce într-o eventuală breșă, chiar dacă aceasta ar apărea. De exemplu, o șansă ar fi avut la Bakhmut acum vreo două săptămâni, dar au trebuit să mute trupe de la nord, din zona Svatove, dar până au ajuns acestea, momentul a fost pierdut, ucrainenii au astupat și întărit frontul, chiar dat înapoi și în pericol de încercuire. Cum ar fi fost dacă rușii ar fi aruncat încă două regimente în luptă în momentul la care ucrainenii au dat înapoi la nord de Bakhmut? Nu prea ușor pentru ucraineni, dar rușii nu au avut aceste rezerve disponibile la momentul oportun. Până le-au mutat, au trecut cel puțin două zile, timp în care ucrainenii au stabilizat frontul cu trupe nou aduse din spate.
Dar trebuie să fim bine înțeleși. Nicio bătălie nu este identică cu alta, poate să semene, cât de cât. Iar în cazul ofensivei ruse de iarnă, sunt mai multe bătălii, toate diferite, fiecare cu caracteristicile și deznodământul ei apropiat. Dar niciuna nu îi favorizează clar pe ruși, în ciuda propagandei oficiale și neoficiale, aceasta din urmă din partea admiratorilor Rusiei lui Putin.
Est adevărat că Bakhmutul a captat atenția întregii lumi, dar și celelalte bătălii, cu rezistența ucraineană, sunt esențiale.
Să le luăm la rând, pe scurt.
Frontul Svatove – Kremina. Ofensiva de la sud-est de Harkov, începută la 6 septembrie 2022, a fost atât de surprinzătoare și i-a dat pe ruși peste cap în așa hal încât nu au reușit să edifice și să mențină o linie de apărare pe linia râului Oskil, un obstacol natural ușor de apărat, de la nord la sud, fapt ce a permis ucrainenilor să treacă râul și să apropie mult de linia Svatove – Kremina și de șoseaua importantă ce traversează regiunea prin fața acestor orașe. În nord, rușii au încercat doar atacuri asupra Kupiansk, eșuate, în rest, pozițiile au rămas aproape neschimbate (am pus harta din 5 decembrie 2022 și cea din 26 martie 2023). La sudul acestui sector de front se află Kremina, un alt punct esențial. Rușii atacă de aici spre vest și spre sud, spre vest, la 30 km, se află orașul Lyman, eliberat de ucraineni în decursul contraofensivei de la Harkov. Cucerirea Lymanului este esențială pentru ruși pentru a putea învălui Sloviansk și Kramatorsk dinspre nord, pentru a ataca și a tăia parte din rutele de aprovizionare. Lyman este un centru logistic important, fără el și altele asemenea lui asediul Sloviansk și Kramatorsk este improbabil să aibă vreo minimă șansă de reușită. Rușii, în decembrie, controlau și o fâșie de câțiva kilometri la vest de Kremina, deci mai aveau mai puțin de 30 km până la Lyman. Dar încă nu au ajuns nici la Zarichne (2300 locuitori înainte de război), la jumătatea distanței, adică la 15 km. Ori, obiectivul unei ofensive viguroase pe această linie nu poate fi altul decât atingerea măcar a râului Oskil, obstacol natural major ca barieră defensivă și punct de plecare pentru o viitore ofensivă spre Harkov sau spre sud, pentru a prinde Slovansk – Kramatorsk dinspre nord, fiindcă fără cucerirea acestor două orașe nu poate fi vorba de cucerirea Donbassului, obiectiv exprimat clar, cu termen de execuție, de către Putin. În concluzie, ofensiva rusă pe frontul Svatove – Kremina este un eșec.
Ne mutăm direct la extrema sudică, lăsăm la urmă frontul Donetsk, cel mai activ. După contraofensiva de la Kherson, ucrainenii stăpânesc malul nordic al cursului inferior al Niprului, cu orașul Kherson, iar rușii cel sudic. Acest front ar trebui să fie static, nu poți dezvolți o ofensivă peste Nipru cu podurile distruse. Adică nu prea poți, dar, totuși, este posibil, s-a mai întâmplat în istorie, dar în anumite condiții. Dar inamicul trebuie să nu aibă forțe suficiente dincolo de râu sau să nu le poată aduce rapid după forțarea râului, cel puțin până nu reușești să edifici un cap de pod solid și să rezolvi problema aprovizionării ritmice, fie prin poduri de pontoane sau alte mijloace. Și mai mult, trebuie să asiguri un flux neîntrerupt de trupe, tehnică și aprovizionări, flux superior a tot ce ar putea duce inamicul în timp util. S-au mai întâmplat în istoria militară, cu îndeplinirea unui cumul de factori și condiții, cum a fost de exemplu debarcarea din Normandia (1944) sau cea de la Inchon (1950). Chiar dacă aici este doar un fluviu, tot este o operațiune deosebit de complexă și riscantă. Cu toate acestea, frontul este activ, în măsura în care se poate. Ambele părți au interesul să-și fixeze inamicul pentru a-l ține alert și a nu-i permite să mute trupele de siguranță de aici pe fronturile principale. Astfel duelurile de artilerie sunt ceva obișnuit, dar și incursiunile din partea forțelor speciale ucrainene pe malul opus, pentru a testa apărarea inamică și a-i menține pe ruși alerți, să nu își mute trupele în Donbass. Sunt referiri la incursiuni pe insulele din delta Niprului și în alte puncte, cu scopul susmenționat. Aici nu poate fi vorba de vreo ofensivă rusă, ci doar de menținerea flancului, chiar dacă nici ucrainenii nu sunt încă capabili să inițieze o ofensivă din Kherson.
Ca o paranteză, despre cum au trecut trupele româno-germane Niprul în 1941, și mai ales despre incursiunile distrugătoare ale sovieticilor în pozițiile românești, o mărturie de primă mână în memoriile lui Ion V. Emilian, Cavalerii Apocalipsei (disponibilă la https://marist.ro/shop/cavalerii-apocalipsei/).
Revenim la frontul principal, cel din Donetsk, acolo unde au loc bătăliile cele mai crâncene, și nu numai la Bakhmut. Donetsk a fost anexat formal, pe hârtie, la fel ca și Luhansk și alte două provincii (Zaporoje și Kherson), dar rușii nu controlează niciuna integral. Cel mai mult controlează din Luhansk, dar am văzut mai sus că acolo nu progresează. Se pare că efortul lor este pe Donetsk, dar și aici și-au risipit forțele. Mai este o chestiune importantă, frontul Donetsk este cel mai întărit și fortificat dintre toate, luptele continuând fără întrerupere încă din 2014.
Avdiivka (20000 locuitori înainte de război), în imediata apropiere a orașului Donetsk, 140 km în linie dreaptă sud de Bakhmut, a fost ocupată de forțele proruse în aprilie 2014, după ocuparea Crimeii din martie și apariția focarului din Donbass. A fost recucerită de ucraineni în cursul contraofensivei din iulie 2014 și menținută până astăzi. A fost un punct important de sprijin pentru ucraineni în cursul luptelor pentru aeroportul din Donetsk, pierdut de ucraineni în februarie 2015. După cum se vede în hărțile comparative (decembrie 2022 și martie 2023), rușii au încercat să înconjoare orașul, făcând progrese la nord și la sud, ca și la Bakhmut, dar fără a reuși încercuirea sau cucerirea orășelului. Este în mare parte făcut una cu pământul, dra luptele se poartă în continuare prin tranșee și subsoluri, pentru fiecare grămadă de moloz. Iar rușii nu au reușit încă să o cucerească. Este cel puțin surprinzător, după 13 luni de la invazie, rușii nu au reușit să cucerească un orășel aflat la o aruncătură de băț de teritoriul controlat de ei din 2014, în ciuda artileriei net superioare. Iar cest lucru spune foarte multe despre capacitatea ofensivă a rușilor.
La fel se întâmplă la Marinka, 30 km mai la sud-vest, unde orașul este total nivelat de artilerie, este doar o grămadă de moloz, după cum se vede și di imaginile postate pe internet. Și Marinka se află în proximitatea zonei controlate de ruși din 2014, luptele de aici începând în martie 2022, adică acum un an. Totuși, rușii nu l-au cucerit, deși comandamentul rusesc anunța în fiecare lună iminenta cucerire a orașului. Aici luptele nu se dau casă cu casă sau stradă cu stradă, fiindcă nu mai există case, totul este o ruină. Unitățile de infanterie luptă de aproape, uneori corp la corp, pentru fiecare morman de ruine, iar ucrainenii nu cedează acest deșert de piatră sfărâmată care a fost acum un an un orășel prosper. Când mai zic rusofonii că ucrainenii au moralul la pământ, arătați-le o poză cu Marinka și spuneți-le că ucrainenii încă se bat pentru mormanul acesta de ruine și rușii încă nu l-au cucerit. Au încercat ca și la Avdiivka sau Bakhmut să îl înconjoare, au făcut progrese la nord și la sud, dar nu au reușit să închidă cercul. Marinka încă rezistă.
Vuhledar, 27 km mai la sud-vest, aici incompetența comandamentului rusesc a atins cote inimaginabile. Orașul se află pe o înălțime dominantă, iar până la el este de străbătut o distanță apreciabilă pe un teren total descoperit, dar care a fost minat în prealabil de ucraineni. Rușii au trimis regimentele 155 și 40 de infanterie marină, de elită, plus trupe Spetnatz din GRU, alături de unități recrutate din Donetsk (DNR). În prima fază au încercat să se deplaseze pe drumurile de acces, dar au căzut victime ambuscadelor ucrainenilor care cu javelin incendiau primul și ultimul tanc din coloană, apoi le tocau pe restul, la fel ca și la Kiev anul trecut. Apoi le-au trimis la atac prin terenul minat, în bătaia artileriei ucrainene care a făcut măcel. Siteul Oryx (care înregistrează pierderile în tehnică de luptă de ambele părți, dar numai pe baza dovezilor foto geolocate) a înregistrat 130 de vehicule blindate rusești, dintre care 65 de tancuri, distruse în două zile pe câmpul din fața Vuhledar. Infanteria marină a trebuit să fie refăcută cu mobilizați pentru a doua oară. Desigur, după ce a pierdut ofițerii și soldații de elită, fiind refăcut cu mobilizați insuficient instruiți, regimentul nu mai poate fi numit de elită, poate doar după tradiția istorică. Dar imaginile filmate arată noi atacuri pe același tipar, ba chiar mai grav, un conducător de vehicul încearcă să ocolească un blindat aruncat în aer de o mină și, normal, intră în terenul minat și este aruncat și el în aer. Vuhledar a devenit cimitirul infanteriei marine rusești, rușii nu au reușit nici măcar să ajungă până la Vuhledar, dar să îl mai și atace. La Vuhledar, ofensiva rusă a fost un dezastru, nu un eșec.
Singurul punct unde rușii au avut mai mult succes, dar fără a reuși încă cucerirea sau încercuirea orașului (după 8 luni de lupte), este Bakhmut, epicentrul luptelor din Donetsk și punctul focal al acestora, s-a vorbit destul de mult, am făcut-o și eu, voi mai reveni, fiindcă m-am întins destul de mult cu această postare. În concluzie, ofensiva rusă, despre care cred că a atins punctul culminant, s-a dovedit un eșec costisitor pentru ruși, care au pierdut enorm ca tehnică și personal. Fără rezultate vizibile, nici măcar un obiectiv probabil al rușilor nu s-a îndeplinit. Pun mai jos și harta teritoriului ocupat de ruși în 5 decembrie 2022 și la 26 martie 2023, să vedeți dacă există vreo diferență vizibilă după mai bine de două luni de ofensivă.
Un nou val de mobilizare ar putea avea loc începând cu 1 aprilie, fiind vorba de 400000 de oameni, asta după ce s-au risipit cei 300000 mobilizați în toamnă. Să vedem cât mai pot rușii în ritmul acesta.
Acum ar trebui să apară reacția ucraineană, în funcție și de condițiile meteo și de teren. Dar să fim serioși, nu cred că va fi la fel ca și la Harkov și Kherson, cel puțin la Harkov ucrainenii au atacat și au pătruns ca prin brânză prin pozițiile rusești care nu erau întărite, iar atacul a avut loc prin surprindere. Acum rușii se așteaptă și și-au fortificat pozițiile cât de bine au putut, așa că nu va fi la fel de ușor. Dar sunt sigur că ucrainenii nu vor face aceleași greșeli ca și rușii. Donetsk – Luhansk este bine fortificată, la nord (Svatove – Kremina) rușii au dispus tranșee, fortificații, șanțuri și obstacole antitanc, câmpuri de mine, iar în Donetsk liniile defensive sunt continuu întărite încă din 2014, ca dovadă și eșecurile de aici ale rușilor. Porțiunea mai slab întărită este în Zaporoje, cea mai logică cale de atac, care ar aduce cele mai mari câștiguri, prin tăierea în două a dispozitivului de trupe rusesc prin ocuparea Melitopolului și Mariupolului. Da, dar aici se așteaptă rușii la un atac. Iar regula de aur este să ataci unde nu se așteaptă inamicul. Vom vedea cât de curând.
Totodată, dacă vreți să aflați mai multe despre războiul modern, vă recomand cărțile mele care pot fi găsite începând de astăzi pe siteul editurii, la www.marist.ro. Poate dura câteva zile până la livrare, stocul este în curs de actualizare, iar numărul este limitat, așa că vă recomand să le comandați de pe acum.