A 380-a zi de război

Data:

Bătălia de la Bakhmut, ce durează practic de opt luni, atinge punctul culminant la mai bine de două luni după declanșarea ofensivei ruse. Punctul culminant (culminating point, sau Kulminationspunkt după Karl von Clausewitz) este punctul peste care ofensiva nu mai poate continua din cauza epuizării sau problemelor logistice. Ideea e că rușii forțează decizia, respectiv cucerirea Bakhmutului înainte de atingeea acestui culminating point, pe când ucrainenii încearcă să îi uzeze pe ruși ca să atingă acest culminating point înainte de a cuceri Bakhmutul. Rămâne de văzut în următoarele zile care parte va avea câștig de cauză. Pierderile sunt masive de ambele părți, dar kill ratio îi avantajează pe ucraineni, raportul fiind, după cei mai pesimiști analiști, de 5 la 1 (rușii pierd 5 oameni la un ucrainean), alții sunt mai optimiști, dar media se situează la 7 la 1, respectiv rușii pierd 7 militari pentru a scoate din luptă 1 ucrainean. Raportul îi favorizează net pe ucraineni, care mizează pe uzura extremă a rușilor, o uzură care să îi împiedice să își îndeplinească obiectivele sau să-i împiedice să poată exploata succesul în cazul în care cade Bakhmut.

Obiectivele ucrainenilor sunt clare, ei duc o bătălie de uzură și de întârziere care să îi împiedice pe ruși să-și rectifice pozițiile până în aprilie, luna estimată pentru contraofensiva ucrainenilor, când tancurile și mijloacele blindate ofensive occidentale (mare parte din ele) vor fi pe poziții în Ucraina și terenul va fi favorabil unei ofensive cu desfășurări blindate în ofensivă pe multiple direcții, în teren și nu doar pe drumuri asfaltate, cum au fost nevoiți să lupte rușii în februarie-martie, ceea ce i-a făcut vulnerabili atacurilor pe flancuri și a expus acelorași riscuri rutele de aprovizionare. Fiindcă nu poți duce o ofensivă de proporții fără un imens lanț logistic în spate. Spre exemplu, calculele făcute în anii 90 pentru o divizie blindată (aproximativ echivalent pentru două brigăzi) aflată în ofensivă necesită o aprovizionare ritmică de o mie de tone pe zi (muniție, combustibil, piese de schimb, hrană, subzistențe etc.). Și asta în fiecare zi.

Ucrainenii știu asta și trag de timp, apără Bakhmut și îi macină pe ruși, actuala situație și kill ratio le convine, cu fiecare zi cât Bakhmut rezistă îi uzează pe ruși și câștigă timpul necesar până în aprilie (poate fi începutul lui aprilie, mijlocul sau sfârșitul lunii, depinde de mai mulți factori). Fiecare zi în care Bakhmut rezistă este o victorie pentru ei. Și nu numai Bakhmut, ci și întregul front de la nord, Kremina – vest Svatove, sau la sud, Adivka sau Vuhledar (am pus doar câteva localități intens disputate, frontul este mult mai larg, în întregul Donbass).

Unii se întrebă de ce mai luptă ucrainenii pentru Bakhmut, având în vedere că importanța strategică a orașului transformat în ruine este discutabilă. Da și nu, putem spune. Ucrainenii pot evacua orașul oricând, cât mai au o rută de retragere și nu este total încercuit, fiindcă încă nu este. La fel au procedat la Sieverodonetsk, după trei luni de asediu în primăvara trecută. L-au ținut cât au putut, apoi când nu au mai putut, s-au retras evitând cleștele încercuirii rusești (pe atunci erau trei clești posibili, vezi postările mele de atunci). Acum sunt doar doi, cel ce încearcă să prindă strict orașul, iar cel mai larg (Vuhledar – Kremina) este un vis prea îndepărtat spre imposibil pentru ruși în actuala conjunctură. Dar de ce să se retragă când îl mai o ține și să provoace pierderi net disproporționate rușilor, câștigând timpul atât de prețios? Așa că îl vor ține cât mai mult fiindcă le convine situația, iar rușilor nu.

Mai mult, dacă Bakhmut cade, ucrainenii se vor replia pe linie mai în spate, care nu este atât de fortificată ca și cea actuală, din 2014 încoace, deci va fi mult mai vulnerabilă. Dar, prin această retragere, Sloviansk și Kramatorsk, următoarele ținte ale rușilor, ar putea intra în raza de acțiune a artileriei ruse, și am văzut până acum că rușii nu au rețineri în a ținti zone rezidențiale populate cu civili. Până acum rușii au țintit orașele din interior cu rachete și drone, câteva zeci la câteva zile. Dar închipuiți-vă ce ar însemna un baraj de artilerie asupra blocurilor de locuințe din Sloviansk sau Kramatorsk, cred că ați văzut filmările din Marinka. Deci, ucrainenii luptă pentru Bakhmut și să protejeze Sloviansk și Kramatorsk.

De partea cealaltă, rușii știu că sunt în criză de timp. Obiectivul lor este cucerirea Bakhmutului nu numai pentru a-i livra o victorie (e drept, a la Pyrrus) lui Putin, ci și pentru a împinge frontul cât mai mult spre Sloviansk și Kramatorsk. Nu cred că vor avea posibilități să încerce cucerirea acestor două orașe mari, cam jumătate din Mariupol, dar s-ar putea apropia suficient ca să poată începe un simulacru de asediu, plus bombardamentele de rigoare. Și din acest punct de vedere, rușii au scăzut mult în intensitate. Anul trecut, la asediul Sieverdonetskului, foloseau cam 20000 de obuze de artilerie pe zi. În toamnă-iarnă, cam 6000, consumul a scăzut la o treime. Să mai zică cineva că rușii nu au probleme de logistică sau de stocuri.

Dar au nevoie de această rectificarea a frontului pentru a crea un intrând la nord de zona cea mai probabilă a viitoarei ofensive ucrainene de primăvară, respectiv Zaporoje. Ucrainenii, pentru a declanșa ofensiva, vor trebui să securizeze acest intrând care se poate dovedi periculos în momentul în care ei vor pătrunde puternic spre sud, către Melitopol și Mariupol, cu obiectivul tăierii în două a dispozitivului rusesc din sudul Ucrainei, adică să separe trupele ruse din Donbass de cele din Kherson, ultimele fiind prinse într-un buzunar și singura lor soluție fiind retragerea precipitată în Crimeea înainte ca ucrainenii să taie istmul Perekop, calea subțire ce asigura accesul în peninsulă.

Prezența intrândului rusesc spre Sloviansk – Kramatorsk (dacă rușii cuceresc Bakhmut și avansează într-acolo) îi va sili pe ucraineni să atace și aici, sau să mențină efective importante de blocare spre nord, fapt care va reduce mult forțele pentru atacul principal spre sud, slăbindu-i eficacitatea. Iar o slăbire a atacului principal va duce la scădere șanselor atingerii obiectivelor strategice, (Melitopol și mai ales Mariupol), fapt care poate diminua efectul strategic, dând timp rușilor să se apere sau să manevreze, poate chiar să oprească atacul înainte de a produce efectele scontate. O astfel de slăbire a atacului principal poate duce la ratarea celor mai importate obiective, sau îndeplinirea lor parțială, fapt care i-ar scuti pe ruși de la o înfrângere devastatoare.

Ca să fiu mai clar, cheia succesului ruperii frontului este aplicare masei pe un punct care devine punctul de rupere sau de străpungere. O slăbire a masei (dacă ucrainenii trebuie să-și protejeze ofensiva de intrândul inamic de la nord) va scădea proporțional efectul și poate periclita adâncimea pătrunderii și rezultatul final. Ca exemplu, planul Schlieffen era foarte bun, dar Sclieffen a murit în 1906, iar cel care l-a aplicat (Moltke cel Tânăr) în 1914 a mutat divizii din flancul drept slăbind atacul principal, ceea ce a salvat Franța prin Bătălia de pe Marna.

Rușii au înțeles asta și atacă în disperare să cucerească Bakhmut înainte de culminating point. Chiar încearcă să amâne acest moment care trebuie să apară inevitabil după o ofensivă de mai bine de două luni. Insensibili față de pierderile proprii și viața propriilor militari, au adoptat o tactică ce s-ar putea numi atac în valuri. Adică trimit un prim val de recunoaștere, format din mobiki (adică proaspăt mobilizați fără instruire sau experiență) sau wagneriți recrutați din închisori (la fel de dispensabili) pentru a-i face pe ucraineni să deschidă focul asupra lor, dezvăluindu-și astfel pozițiile. Apoi trag cu mortiere și artilerie asupra pozițiilor ucrainene identificate, după care trimit al doilea val la fel de dispensabil, și situația se repetă. Abia când sunt siguri că ucrainenii din pozițiile identificate au fost anihilați ori s-au retras, trimit un nou val de militar experimentați care să ocupe pozițiile distruse sau părăsite. Această tactică amintește de atacurile otomanilor, care trimiteau înainte trupele de bașibuzuci dispensabili, pentru a înmuia și uza apărarea creștinilor, după care atacau cu elita, spahii sau alte trupe, iar la final cu ienicerii, elita elitelor. Sau de iranienii din războiul iraniano-irakian (1980-1988) care adunau copii iranieni din satele din preajma frontului și îi trimiteau înainte către pozițiile irakiene strigând și agitând portretele ayatollahului Khomeini, sperând la o reacție a irakienilor. Inițial irakienii au ezitat să deschidă focul, până ce un ordin direct de la Saddam Hussein i-a obligat să o facă. Astfel iranienii identificau pozițiile de foc și cuiburile de mitraliere irakiene și se concentrau asupra lor. Nu degeaba acest război a avut rezultat un milion de morți.

Dar și ucrainenii s-au adaptat la tactica în valuri a rușilor. Împotriva primelor valuri dispensabile ale rușilor deschid focul din poziții adiacente celor de rezistență, apoi le părăsesc lăsând artileria rusă să tragă asupra unor poziții părăsite. Trag din pozițiile principale de rezistență abia când atacă valul principal, provocând pierderi imense inclusiv rușilor experimentați. Astfel, s-a ajuns ca în loc de 3-4 valuri, să fie nevoie și de 14 valuri pentru ocuparea unei poziții de rezistență ucrainene, cu pierderi pe măsură.

Astfel, nu este de mirare frustrarea rușilor care nu au reușit să cucerească un oraș ca Bakhmut (70000 de locuitori înainte de invazie) după opt luni de asediu și după două luni de ofensivă declarată majoră. Aici este și un paradox, rușii au pierdut atâția oameni pentru Bakhmut încât nu își permit să renunțe la el, în business se numește sunk cost, așa că vor băga și mai mulți oameni ca să dovedească că pierderile nu au fost degeaba. Paradoxul e că vor pierde și mai mulți oameni fiindcă nu pot recunoaște că deja au pierdut atâția fără rost, adică fără a-și îndeplini obiectivul.

Un caz similar, la noi, poate fi bătălia de la Cireșoaia, de la finalul bătăliei de la Oituz din vara lui 1917. Averescu a vrut atunci să rectifice frontul deja stabilizat prin epuizarea atacului austro-ungar, prin cucerirea cotei de la Cireșoaia, și a trimis atac după atac asupra unei poziții de necucerit, fără succes. Până la urmă Cireșoaia nu a fost cucerită, în ciuda atacurilor repetate, iar austro-ungarii pierduseră oricum bătălia fiind respinși încă dinainte. Rezultatul a fost pierderea de vieți omenești fără rost.

În concluzie, rușii se apropie de culminating point și ucrainenii țin Bakhmut din motive enumerate mai sus. Poate va veni momentul să fie nevoiți să îl evacueze, poate atacul rus se va stinge înainte ca ucrainenii să îl evacueze. Tocmai în acest sens ucrainenii execută contraatacuri limitate împotriva cleștilor de la nord și sud. Ambele tabere au motivele lor, după cum am expus mai sus, iar rezultatul îl vom vedea în câteva zile.

Există semne că rușii vor să forțeze acum, înainte de culminating point, pentru a cuceri Bakhmutul. Există informații că mută trupe suplimentare de pe frontul Kremina – Svatove pentru a le duce la Bakhmut, tocmai pentru a forța cucerirea cât mai rapidă a orașului, din motivele expuse mai sus. De asemenea, sunt informații că trupele regulate ruse vin în spatele Wagner, presându-i la atac, ceea ce ne duce cu gândul că wagneriții au devenit bașibuzuci, adică trupe dispensabile. Asta ar fi un indicator că Prigojin cade în dizgrație, un alt indicator fiind informația că Gazprom recrutează astfel de mercenari. Astfel de schimbări în structura conducerii războiului la ruși sunt un indiciu al frustrării in urma lipsei de progrese pe câmpul de luptă.

Pe de altă parte, mutarea de trupe ruse de la nord la Bakhmut este o sabie cu două tăișuri, în ideea că se creează posibilitatea unui contraatac ucrainean la nord, spre Svatove, care chiar ar destabiliza frontul rusesc.

Mai departe, informații că rușii vor relua atacul spre Vuhledar, după catastrofa înregistrată acum două săptămâni. Atunci au atacat în valuri pozițiile dominante ucrainene și au intrat într-un câmp minat, cu rezultate catastrofale, infanteria marină rusă fiind din nou decimată. Siteul Oryx (vă invit să îl urmăriți) care înregistrează pierderile în tehnică de luptă de ambele părți, dar numai pe dovezi vizuale care pot fi identificate și verificate (pierderile reale sunt mai mari, normal) a înregistrat 130 vehicule blindate rusești (dintre care 65 tancuri) distruse la Vuhledar. Dar rușii intenționează să reia atacurile acolo, pentru a-i face pe ucraineni să slăbească apărarea Bakhmutului, deși rezultatele sunt previzibile.

Toate aceste evenimente sunt foarte dinamice, dar acoperite de ceața războiului, dar în câteva zile vom putea afla mai multe, fiindcă momentul deciziei pentru Bakhmut este aproape.

Articolul precedent
Articolul următor
Cristian Negrea
Cristian Negrea
Cunoscător al spațiului ex-sovietic, autor al cărților "Când armele vorbesc", "Sânge pe Nistru" și "Cnutul Maicii Rusia".

Share articol:

De același autor:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

Un accident rutier s-a produs sâmbătă între Buzău și Râmnicu Sărat

Un grav accident a avut loc sâmbătă pe DN2,...

Zeci de incendii de vegetație în Argeș

Numărul incendiilor de vegetație din Argeș rămâne ridicat. Au...

Culturile de porumb din Olt sunt afectate în proporție de 80%

Culturile de porumb din judeţul Olt au fost afectate...

Un nou drum va fi construit în Ilfov, cu legătură directă cu Autostrada Soarelui

Autoritățile din Ilfov au anunțat construcția unui nou drum...