“Sisu” este un cuvânt finlandez intraductibil. Semnificația este o formă de curaj disperat și o incredibilă dârzenie. Sisu se manifestă atunci când s-a năruit orice speranță. Așa încep ambele filme. Cu această explicație simplă. Sisu partea 2 continuă legenda omului care vrea să fie lăsat în pace.
Și acest al doilea film se prezintă ca o legendă transmisă din vorbă în vorbă. De la unul la altul, poate cineva mai adaugă, cineva mai înflorește un pic, dar în final esența e aceeași, legenda trăiește.
Aatami Korpi e un fost soldat comando, ce în timpul războiului dintre Finlanda și Uniunea Sovietică, între noiembrie 1939 și martie 1940, s-a făcut remarcat ca unul din cei mai prolifici combatanți. Tot atunci și-a pierdut familia. Soția și cei doi băieți au fost uciși în timp ce el era pe câmpul de luptă.
Dacă în primul film (atenție urmează spoiler pentru primul film) am urmărit ce a putut face când soldații au încercat să îi fure aurul și să-i omoare câinele, în acest al doilea film îl vedem pe eroul nostru de ce e în stare când ajunge față în față cu cel ce i-a ucis familia.
Un film la fel de nebun, haotic, sângeros și antrenant ca și primul. Coloana sonoră e fix la fel, și după primele imagini am crezut că aceste două filme au fost filmate împreună. Personajul principal și câinele lui arată exact la fel. După primele 5 minute în sala de cinema mi-am zis că trebuie neapărat să dau drumul primului film când ajung acasă, pentru a verifica asemănările. Acum că am verificat toate detaliile sunt impresionată de faptul că deși filmele au fost filmate în țări diferite și la 3 ani distanță unul față de celălalt, Aatami și câinele său arată exact la fel. Machiajul și tot ce înseamnă estetică sunt fidele și apreciez atenția la detalii și continuitate. Contează mult, mai ales pentru spectatorii care vor să vadă și să simtă la fel ambele filme.
Va fi o experiență interesantă peste câțiva ani dacă doresc să le revăd pe amândouă în aceeași zi și vor curge natural. Va fi o experiență de vizionare frumoasă.
Dacă v-a plăcut primul film, mergeți cu încredere să îl vedeți și pe acesta. Aatami nu vorbește mai mult ca în primul, bate la fel de bine, povestea e la fel de simplă și la obiect. Un film eficient de acțiune.
Îl veți găsi în cinematografe începând cu 21 noiembrie.
Articol scris de Alina PETREA – admin al grupului Zi-mi un film bun – și te invităm dacă esti cinefil să te alături grupului
