Slatina: Asociația Tinerilor Fermieri Olt pregătește Zilele Recoltei

Data:

În perioada 10 – 12 octombrie, Asociația Tinerilor Fermieri din Olt va organiza la Slatina o nouă ediție a evenimentului „Zilele Recoltei”. Manifestarea se va desfășura pe Bulevardul A.I. Cuza, în zona cuprinsă între Poștă și fostul magazin Oltul.

Potrivit președintelui Asociației, Florin Ciobanu, aproximativ 100 de producători locali – de legume, fructe, produse apicole și tradiționale – alături de comercianți, își vor prezenta produsele.

Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii se vor bucura de parade ale portului popular, spectacole folclorice și momente artistice desfășurate între orele 16.00 și 22.00, întâlniri cu artiști și meșteșugari din Olt și din alte județe, precum și degustări de produse tradiționale.

Fiecare seară se va încheia cu recitaluri muzicale, menite să aducă un plus de culoare și voie bună evenimentului.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
Național/Internațional

Autospecială de poliție din Mehedinți, în pericol din cauza unui dispozitiv audio-video improvizat

Un echipaj de poliție din județul Mehedinți a trecut...

Părinții copiilor LGBTIQ+ cer dialog cu politicienii, după apariția unor informații false despre strategia UE privind copiii trans

Grupul „Părinți pentru Drepturi Egale”, alături de Accept România,...

Porcul de Crăciun, rezervat încă din octombrie. Cu cât se vinde kilogramul?

Într-o Românie tot mai afectată de scumpiri, oamenii se...

Semnal Magazin
SEMNAL

Cum mă pregătesc pentru o lansare – pas cu pas

Lansările pot fi stresante, dar adevărul e că nu...

Ordinea în resurse – cum mi-am făcut loc pentru claritate

Am ajuns la capitolul ordine în resurse.Mi-am dat seama...

Claritatea în business: de la potrivire la succes

Succesul unui business nu începe cu tehnologia, bugete imense...

IRI Travel lansează ofertele Early Booking pentru vara 2026 cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului

Advertorial Cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, touroperatorul IRI Travel...

San Sebastián – între plaje, pintxos, tarta de queso și povești de altădată

Sunt orașe care îți taie respirația de la prima...

Resurse online care îți aduc vizibilitate și clienți

Bună și bine ai revenit la o nouă discuție...

Cum comunici eficient în business?

Cum comunici eficient in business? Primul pas pentru o comunicare...

Tragedie în Siberia: Cum un copil a provocat prăbușirea zborului Aeroflot 593

O excursie fatală în cabina pilotului Pe 23 martie 1994,...