sâmbătă, ianuarie 24, 2026
0.2 C
București

Verginia Curtuius – o lumină care nu se stinge niciodată

Data:

De fiecare dată când un om bun pleacă dintre noi, rămânem mai săraci, iar lumea devine puțin mai întunecată. Astăzi, cu inimile îndurerate, ne luăm rămas-bun de la Verginia Curtuius, un suflet nobil, un om de o rară verticalitate, care a luptat cu devotament pentru valorile în care a crezut.

Verginia a fost una dintre acele ființe care nu au renunțat niciodată. Nici la convingerile lor, nici la oamenii pe care i-au iubit, nici la speranța într-o Românie dreaptă. A fost mereu acolo, în Piața Victoriei, indiferent de frig, de ploaie, de oboseală sau de vremurile care au încercat să îngenuncheze speranța. Când vocile mulțimii s-au stins, ea a rămas. Când alții au obosit, ea a continuat.

Dar dincolo de luptătoarea neobosită, Verginia a fost un om cald, care știa să aline, să încurajeze, să aducă lumină celor din jur. Era acel prieten care îți întindea mâna când simțeai că nu mai poți, acel glas blând care îți amintea că merită să mergi mai departe.

Astăzi, gândul nostru se îndreaptă și către Irina Andrieș, o altă lumină care s-a stins prea devreme. Poate că, undeva dincolo de această lume, ele s-au regăsit. Și poate că, așa cum au făcut-o aici, veghează acum asupra celor care continuă lupta.

Drum lin, Verginia! Dumnezeu să te odihnească în pace!

Dana Mateescu
Dana Mateescuhttps://danamateescu.semnal.eu
Dana Fodor Mateescu este absolventă a Colegiului de Jurnalism, precum şi a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. A lucrat ca reporter de teren la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. A urmat o perioadă bogată de colaborări la cotidienele centrale, ca reporter special – Național, Cronica Română, Adevărul, Dimineața, Gazeta de Sud, Libertatea, 7 Plus, Puterea, dar a scris și pentru revistele Academia Cațavencu, Plai cu Boi, Aspirina săracului, Singurul Atu, Claudia, Povești adevărate, Femeia, Lumea credinței, ș.a.. A debutat cu poezie în anul 2000, în Ziua literară, la cenaclul „Euridice”. A publicat mai multe volume de proză: - „Fetiţele din Cimitirul Roşu” - editura Mateescu; - „Povestiri din Bucureşti” - editura Cartea Românească; - „Tembelă până la moarte” - editura Cartea Românească; - „În pielea goală pe acoperișul fierbinte” - editura ROCART. Volume de poezie: - „Regele cu coroană de hârtie”; - „Poate că melcii au fost odată îngeri”. Cărți pentru copii: - „Inimioară de căţel”- editura Mateescu; - „Aventurile lui Bâz-Bâz cel isteţ” - editura Mateescu.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
Național/Internațional

Tatăl lui Mario, urlete de durere la înmormântarea fiului său

Curpins:Tatăl lui Mario, adus de la penitenciar ca să-și...

Garduri electrice împotriva urșilor. Soluția anunțată de Ministerul Mediului

Cuprins:Prevenția, prioritate în gestionarea conflictelor om–ursFinanțare de aproape 25...

Tarif STB majorat în București: călătoria metropolitana va costa 5 lei

Cuprins: Tarif STB majorat din ianuarieTarife integrate cu metroulMotivele...

Tatăl lui Mario prezent la înmormântare: Viorel Berinde eliberat condiționat

Cuprins: Înmormântare marcată de durere Participarea tatălui la ceremonieSiguranța...

O femeie din Lipova a fost reținută după ce și-a bătut soțul cu făcălețul

Intervenția polițieiStarea victimeiCazuri similare în AradParerea psihologilor O femeie de...

Semnal Magazin
SEMNAL