Anul acesta marchează 20 de ani de la instituirea Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România, o dată importantă ce a fost stabilită în 2004 la propunerea Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”.
Această dată, 9 octombrie, are o semnificație deosebită, deoarece marchează începutul deportărilor masive ale evreilor din Basarabia, Bucovina, Herța și Dorohoi către Transnistria în 1941, în timpul regimului fascist condus de Ion Antonescu.
Sub conducerea acestui regim, evreii au fost acuzați colectiv de colaboraționism cu sovieticii după anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei de către Uniunea Sovietică în 1940. Astfel, deportările au vizat nu doar evreii din teritoriile recucerite de armata română, ci și cei din teritoriile care rămăseseră sub controlul României. Aceste acțiuni au culminat cu execuții și atrocități pe scară largă, descrise de supraviețuitori precum Mirjam Bercovici, Norman Manea și Shabs Roif, ale căror mărturii reflectă ororile îndurate de evrei în timpul Holocaustului din România.
Deportările și execuțiile în masă din Transnistria au dus la moartea a zeci de mii de evrei, în principal din cauza malnutriției, frigului, bolilor și exterminărilor directe. Un exemplu de astfel de atrocități este masacrul de la Bogdanovca, unde aproximativ 48.000 de evrei au fost împușcați. Totuși, au existat și cazuri izolate de salvare, precum intervenția primarului Traian Popovici, care a reușit să salveze aproximativ 20.000 de evrei din Cernăuți de la deportare.
Potrivit Raportului Wiesel, România este responsabilă de moartea a între 280.000 și 380.000 de evrei în perioada 1940-1944, alături de romii deportați în Transnistria, dintre care circa 11.000 au pierit. Ziua de 9 octombrie, dedicată comemorării acestor victime, reprezintă un pas necesar în asumarea trecutului, fiind esențială pentru consolidarea unei democrații autentice.
