300 de angajați STB, instruiți în acordarea primului ajutor în caz de urgență

Data:

Pe parcursul anului 2024, 300 de șoferi și controlori ai Societății de Transport București (STB S.A.) au fost instruiți să acorde primul ajutor în caz de urgență.

În cadrul cursului, personalul a învățat să asigure zona în care se află victima, să evalueze starea acesteia și să aplice manevre de prim ajutor în funcție de gravitatea situației.

Programul de instruire a fost realizat în colaborare cu Serviciul de Ambulanță București – Ilfov, având ca scop creșterea siguranței călătorilor și pregătirea angajaților STB pentru intervenții rapide în situații critice.

Dana Mateescu
Dana Mateescuhttps://revistatreispe.wordpress.com
Dana Fodor Mateescu este absolventă a Colegiului de Jurnalism, precum şi a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. A lucrat ca reporter de teren la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. A urmat o perioadă bogată de colaborări la cotidienele centrale, ca reporter special – Național, Cronica Română, Adevărul, Dimineața, Gazeta de Sud, Libertatea, 7 Plus, Puterea, dar a scris și pentru revistele Academia Cațavencu, Plai cu Boi, Aspirina săracului, Singurul Atu, Claudia, Povești adevărate, Femeia, Lumea credinței, ș.a.. A debutat cu poezie în anul 2000, în Ziua literară, la cenaclul „Euridice”. A publicat mai multe volume de proză: - „Fetiţele din Cimitirul Roşu” - editura Mateescu; - „Povestiri din Bucureşti” - editura Cartea Românească; - „Tembelă până la moarte” - editura Cartea Românească; - „În pielea goală pe acoperișul fierbinte” - editura ROCART. Volume de poezie: - „Regele cu coroană de hârtie”; - „Poate că melcii au fost odată îngeri”. Cărți pentru copii: - „Inimioară de căţel”- editura Mateescu; - „Aventurile lui Bâz-Bâz cel isteţ” - editura Mateescu.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

Scandal ecologic la Corbeanca: Braconaj, distrugere intenționată și complicități suspecte

Lacurile din Corbeanca sunt, teoretic, sub protecția statului. În...

Ministrul Agriculturii: „Nu a fost niciun boicot, retailul a înregistrat creșteri de 10-20%”

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a declarat marți că nu...

Accident grav în Oradea: Ambulanță răsturnată într-o intersecție, trei persoane rănite

O ambulanță aflată în misiune s-a răsturnat marți într-o...