29 de percheziţii în Bucureşti şi în trei judeţe într-un dosar de trafic de tutun

29 de percheziţii în Bucureşti şi în trei judeţe într-un dosar de trafic de tutun

perchezitiiOamenii legii au făcut joi dimineaţă 29 de percheziţii în Capitală şi în judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu, în care sunt vizate persoane acuzate de trafic cu tutun, 20 de tone în total, potrivit poliţiştilor. Prejudiciul depăşeşte un milion de euro.
„Poliţiştii de investigarea fraudelor din Ilfov efectuează 29 de percheziţii la persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.
Acţiunea poliţiştilor se desfăşoară în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Giurgiu şi Călăraşi.
„În fapt, din cercetări a reieşit că, în perioada noiembrie 2013 – mai 2014, cei în cauză ar fi procurat din Italia, Bulgaria şi Turcia aproximativ 20 de tone de tutun, în stare brută, pe care l-ar fi porţionat şi pregătit pentru comercializare. Ulterior tutunul ar fi fost comercializat către diferite societăţi comerciale cu activităţi în domeniu, în pieţe, târguri, dar şi în mediul online”, arată oamenii legii.
Până în prezent, prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la peste 1.000.000 de euro. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate a DIPI, au adăugat poliţiştii.

Alte articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published.