1,5 milioane de lei numai pentru ei – Atelierele de creaţie de la Liceul de Artă „Ionel Perlea”, gata să-şi primească artiştii

Data:

liceu arta (3)liceu arta (2)liceu artaAproximativ 200 de elevi cu specializarea artă plastică, dar şi profesorii artişti, beneficiază, începând de săptămâna trecută, de un spaţiu special construit pentru ei, desfăşurat pe o suprafaţă de peste 800 metri pătraţi, numit ateliere de creaţie.
Acest spaţiu este compus din două corpuri de clădire, legate între ele, fiecare corp având ateliere pentru desen, modelaj, camere anexe, funcţiuni anexe, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu handicap, scări de acces şi o mansardă, unde se vor depozita ustensilele şi lucrările elevilor care îşi vor desfăşura activitatea în acest loc.
Dintre cele 12 săli existente, două vor fi rezervate profesorilor artişti din cadrul Liceului de Artă „Ionel Perlea”, unde vor avea posibilitatea să creeze alături de copii
De asemenea, se are în vedere activarea uneia dintre clasele pe care liceul le are, şi anume clasa de arhitectură, astfel încât Slobozia să poată avea în viitor arhitecţii de care comunitatea are atâta nevoie, dar şi amenajarea unui laborator de procesare computerizată a imaginii şi a unui cabinet de istorie a artei.
Valoarea lucrărilor executate, suportată din bugetul local, este de 1.511.500 lei, mai mare faţă de valoarea contractului.
„Valoarea contractului a fost mai mică, însă au existat o serie de lucrări care s-au executat suplimentar, datorită faptului că nu erau prinse în documentaţia iniţială. Ca sistem constructiv, construcţia este realizată din beton, cu pereţi de compartimentare, care au şi rolul de structură portantă, şarpantă din lemn şi învelitoare din ţiglă. Construcţia de la proiectul iniţial a mai suferit o serie de modificări, în sensul că s-au prevăzut placaje suplimentare, în special pentru sălile de modelaj şi, bineînţeles, instalaţii de alimentare cu apă şi pentru realizarea microclimatului termic”, a spus primarul municipiului Slobozia, Gabi Ionaşcu.
Autorităţile intenţionează ca, în viitor, cel de-al treilea corp, cel de legătură, să aibă destinaţia de galerie de artă pentru elevii care vor dori să-şi expună lucrările.
„Acest moment pentru mine înseamnă vis împlinit. (…) Sigur că şi cadrele didactice şi elevii sunt bucuroşi de această realizare, am aşteptat-o de mult timp şi nu aş vrea să pierd prilejul de a-i mulţumi domnului primar care s-a implicat cu mult suflet în derularea acestui proiect şi, de asemenea, trebuie să primească mulţumirile noastre şi Inspectoratul Şcolar care a aprobat, în 2007, derularea acestui proiect”, a afirmat directorul adjunct al Liceului de Artă, Hăncescu Melania.

Alin Radu
Alin Radu
Dupa doi ani petrecuti in presa centrala (Prima TV si Evenimentul Zilei) am fondat reteaua de publicatii locale "Semnal". Astfel, in 2002 aparea ziarul Semnal in judetele Ialomita si Calarasi. Ulterior in portofoliul Grupului de Presa Semnal s-au mai adaugat si alte publicatii locale in judetele: Ilfov, Giurgiu, Dambovita, Prahova, Buzau, Arges si Olt. Cred cu tarie ca presa este cu adevarat cea de-a patra putere in stat. Conditia primordiala este sa fie presa adevarata. Sau asa cum imi place sa spun: "Presa trebuie sa serveasca cetatenii, nu guvernantii!"

Share articol:

De același autor:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

Creștere alarmantă a cazurilor de fobie școlară la copii în județul Arad

Fenomenul fobiei școlare, o tulburare tot mai des întâlnită...

Alimente bogate în antioxidanți: esențiale pentru sănătatea organismului

Antioxidanții sunt substanțe chimice care protejează celulele organismului de...

Moartea lui Ögödei: Un moment crucial în istoria Imperiului Mongol

Ögödei Khan, al treilea fiu al lui Genghis Khan,...