1.500 de kilograme de articole pirotehnice au fost identificate și confiscate în Dâmbovița

Data:

Polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase au descoperit și confiscat 1.500 de kilograme de articole pirotehnice, în urma perchezițiilor desfășurate la locuințele unui bărbat din Târgoviște, a anunțat joi IPJ Dâmbovița.

La data de 11 noiembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de colegi de la Biroul pentru Protecția Animalelor și Serviciul pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară în municipiul Târgoviște, la locuințele unui bărbat de 38 de ani.

„În urma descinderilor, polițiștii au identificat și indisponibilizat 1.500 de kilograme de articole pirotehnice, printre care petarde, jerbe, baterii de artificii și lumânări luminoase, aparținând categoriilor 1-4”, se arată în comunicatul IPJ Dâmbovița.

Valoarea materialelor confiscate este estimată la 25.000 de lei.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița.

În prezent, polițiștii continuă investigațiile sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” și „comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate exclusiv pirotehnicienilor”. La finalizarea cercetărilor, dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, precizează IPJ Dâmbovița.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
Național/Internațional

Un urs a murit lovit de două mașini pe DN1, în județul Sibiu

Un urs a fost accidentat mortal, duminică, pe Drumul...

Mașinile electrice BYD, disponibile acum și în România

România se alătură expansiunii europene a companiei Modelul hibrid SEAL...

BOR se delimitează de ÎPS Teodosie și reafirmă neutralitatea față de campania electorală

Biserica Ortodoxă Română a transmis duminică seară un mesaj...

UMB oprește lucrările pe autostrăzile A8 și A3. Situație incertă pentru muncitori

Compania UMB, cel mai mare constructor de autostrăzi din...

Șoc la Domul din Milano: un deținut s-a sinucis aruncându-se de pe catedrală

O sinucidere dramatică a avut loc duminică, 11 mai,...

Semnal Magazin
SEMNAL

La revedere, Norvegia!

Farvel, Norge! (La revedere, Norvegia!) Textul original a fost publicat...

Astrologia lunii Mai 2025: O lună de transformare și creștere

Luna mai 2025 promite să fie o perioadă de...

Pești — Horoscop Mai 2025

Dragoste:Mai 2025 aduce pentru tine, Pește sensibil și visător,...

Vărsător — Horoscop Mai 2025

Dragoste:Mai 2025 este o lună plină de provocări și...

Capricorn — Horoscop Mai 2025

Dragoste:Dragostea capătă profunzime și seriozitate în această lună, Capricornule....

Săgetător — Horoscop Mai 2025

Dragoste:Mai 2025 aduce pentru tine, Săgetătorule, o nevoie mai...

Scorpion — Horoscop Mai 2025

Dragoste:Scorpionule, luna mai 2025 se anunță provocatoare, dar și...

Balanță — Horoscop Mai 2025

Dragoste:Mai 2025 îți aduce o lună intensă emoțional, Balanță....