„Ziua Mondiala a Apei“ – marcata si la Buzau

Cele mai citite

Peste 200 de elevi de la patru licee din municipiul Buzau au participat marti la proiectul initiat de Compania de Apa Buzau „Apa – un strop de viata“, dedicat Zilei Mondiale a Apei.
Elevii de la Liceul Teoretic „Alexandru Marghiloman“, Liceul de Arta „Margareta Sterian“, Colegiul National „Mihai Eminescu“ si Scoala Normala „Spiru Haret“ au sustinut o campanie de informare stradala, au prezentat referate despre problema poluarii apelor si impactul asupra mediului, precum si doua expozitii de desene si de fotografii realizate de ei, cele mai frumoase fiind premiate de Compania de Apa Buzau.
In cadrul acelorasi manifestari, in localitatea buzoiana Sapoca s-a desfasurat simpozionul „Apa un miracol“ la care au participat invitati din Germania, Finlanda si Turcia.
„118 cadre didactice si aproape 300 de elevi din Romania si alte trei tari europene participa la acest simpozion aflat la cea de-a doua editie care isi propune sa traga un semnal de alarma asupra poluarii mediului si a importantei apei in aparitia vietii pe pamant, dar si in existenta de zi cu zi“, a declarat, pentru AGERPRES, Serenela Dinu, profesor la scoala din localitatea Sapoca, organizatorul acestui simpozion.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele articole

Eliberarea Parisului: un moment istoric de glorie și libertate

Eliberarea Parisului în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost un eveniment crucial și memorabil în istoria Franței...

Alte articole din aceasta categorie