La Seminarul National „Parteneriat in educatia pentru mediul inconjurator” al Centrului Carpato-Danubian de Geoecologie (C.C.D.G.), membru cu drepturi depline al Fundatiei Mondiale de Educatie pentru Mediul Inconjurator (FEE), sustinut, sambata, 9 octombrie, la Bucuresti, Gradinita cu Program Prelungit „Junior” din Slobozia a primit certificatul international si statutul de Eco-Gradinita.
Simbolul programului mondial Eco-Scoala este „Steagul Verde” care, de astazi, va fi arborat la Gradinita Junior, singura gradinita castigatoare a unei astfel de distinctii din orasul Slobozia si din judetul Ialomita.
Este o mandrie pentru noi si felicit copiii, parintii si colegele pentru participarea la acest program si pentru obtinerea acestei performante. Doresc ca programul Eco-Scoala sa aiba un impact benefic la nivelul comunitatii locale, prin schimbarea atitudinii fata de mediu, de la cetatenii aflati la varsta prescolara, pana la cei de varsta senectutii, astfel incat protejarea mediului sa fie o preocupare pentru noi toti. Cultivarea sensibilitatii pentru ceea ce ne inconjoara, in special pentru biodiversitate, formarea unei atitudini ecologice active si responsabile care sa permita manifestarea unei conduite adecvate in relatia cu natura, reprezentand un deziderat important pentru societatea romaneasca.
Lansam provocarea pentru toate unitatile scolare si ne dorim intrarea lor in Eco-Familia Centrului Carpato-Danubian de Geoecologie. Utilitatea acestui program se concretizeaza in reducerea deseurilor din incinta spatiului scolar, economisirea apei si energiei, amenajarea spatiului verde, pavoazarea corespunzatoare a claselor si holurilor, expozitii temporare sau permanente cu lucrari din materiale refolosibile sau preluate din natura, organizarea unor concursuri si marcarea evenimentelor ecologice.
In cadrul aceluiasi eveniment, Gradinita Junior din Slobozia a primit Premiul de Excelenta pentru participarea la programul mondial Eco-Scoala, prin realizarea unor actiuni complexe, bine organizate si cu impact in comunitate in anul 2009- 2010, iar in proiectul national de educatie pentru mediu „Eco-Fotografia anului 2010” au fost obtinute premiul special, premiul II si o mentiune.
Director Eco-Gradinita Junior, prof. Neculina Zainescu