
Sambata, 15 ianuarie, la sediul Muzeului Judetean Ialomita, a avut loc prima editie a Simpozionului cu tema „Contributii ialomitene la Cultura Nationala”. In cadrul acestei manifestari au avut loc comunicari si dezbateri stiintifice pe diferite teme culturale.
„15 ianuarie, ziua marelui poet Mihai Eminescu, a devenit, oficial, Ziua Culturii Nationale: un gest, credem noi, binevenit, care servit in modul potrivit poate fi o zi in care sa ne amintim ca o natiune are forta prin cultura ce o reprezinta. Ziua Culturii Nationale este, in viziunea noastra, o zi in care nu numai ca celebram un mare poet, dar si o zi de reflectie asupra proiectelor culturale de interes national”, a precizat Liliana Burlacu din cadrul Muzeului Judetean Ialomita.
Organizatorii manifestarii au fost Consiliul Judetean Ialomita, Asociatia Culturala Helis, Directia pentru Cultura si Patrimoniu National Ialomita, Directia Municipala pentru Cultura, Sport si Tineret Slobozia.